Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare! Cât va sta după gratii
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la închisoare cu executare, în dosarul denumit de presă „afacerea Bygmalion”! Are legătură cu fondurile folosite în campania prezidențială a lui Sarkozy!
Așadar, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul denumit de presă „afacerea Bygmalion”. Mai exact, Sarkozy a primit, miercuri, o pedeapsă de un an de detenție, dintre care șase luni cu suspendare.
Instanța a pronunțat pedeapsa în apel, după ce fostul președinte fusese condamnat în primă pronunțare, în 2021, la un an de închisoare pentru „finanțarea ilegală a unei campanii electorale”.
Un magistrat însărcinat cu stabilirea modalității de aplicare a pedepsei trebuie să se pronunțe în termen de 30 de zile asupra modului în care fostul șef de stat din perioada 2007-2012 își va executa cele șase luni de închisoare. Apărătorul lui Sarkozy a declarat, tot miercuri, că va face recurs la Curtea de Casație.
Dar despre ce este vorba în „afacerea Bygmalion”? Ei bine, procurorii au dezvăluit un sistem de dublă facturare pus la punct de partidul prezidențial al lui Sarkozy, UMP, și de compania de comunicare Bygmalion pentru a ascunde depășirea plafonului de cheltuieli autorizat de lege.
Legea din Franța plafonează cheltuielile de campanie la 22,5 milioane de euro, însă procurorii au descoperit că campania electorală a costat, de fapt, peste 43 de milioane de euro. Pentru a ascunde cumva sumele cheltuite, UMP a cerut companiei Bygmalion să emită facturi false, pentru a da impresia că serviciile au fost prestate în numele partidului, și nu al campaniei candidatului.
În timpul procesului, Nicolas Sarkozy a negat cu fermitate orice responsabilitate penală, denunțând acuzațiile drept „fabulații” și „minciuni”. Acum, însă, se pare că fostul președinte al Franței este nevoit să meargă la închisoare.