Fostul rege al Greciei a murit. Constantin al II-lea era nașul prințului William
Fostul rege al Greciei, Constantin al II-lea, aflat la putere înainte de restabilirea Republicii în 1974, a încetat din viaţă marţi la Atena, la vârsta de 82 de ani.
Fostul suveran, văr al regelui Carol al III-lea şi naşul prinţului William, „a decedat (…) în urma unui accident vascular cerebral”, a anunţat ERT.
El fusese internat la Atena săptămâna trecută cu probleme respiratorii, potrivit presei elene.
Descendent al familiei regale Schleswig-Holstein-Glucksburg, Constantin a fost şi fratele Sofiei, mama regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.
Monarhia a fost abolită în Grecia prin referendum în 1974, punând capăt dinastiei daneze înfiinţate în 1863 de străbunicul lui Constantin al II-lea, George I.
Constantin al II-lea a urcat pe tron la vârsta de 23 de ani, în 1964, domnind timp de nouă ani într-una din cele mai tulburi perioade din istoria politică a Greciei contemporane.
Crizele politice care au urmat au fost un teren fertil pentru lovitura de stat a coloneilor din aprilie 1967 şi pentru cei şapte ani ai juntei militare.
Potrivit documentelor diplomatice americane publicate ulterior, Constantin a încercat să impună legea marţială în 1967 pentru a evita întoarcerea lui Giorgios Papandreou sau a fiului său socialist Andreas, ales prim-ministru 15 ani mai târziu.
Constantin al II-lea a a trăit 40 de ani în exil la Londra şi s-a întors în Grecia în 2013.
Căsătorit cu Anne-Marie, sora reginei Margareta a II-a a Danemarcei, a avut cinci copii.