Fostul rege al Spaniei PĂRĂSEȘTE ȚARA copleșit
Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos I, a comunicat fiului său, regele Felipe al VI-lea, ”decizia chibzuită” de a pleca să trăiască în afara Spaniei ca urmare a repercusiunilor publice ale ”unor evenimente trecute” din viaţa sa privată, se menţionează într-un comunicat al Casei Regale spaniole.
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, părăsește țara, căzut în dizgrație și copleșit de suspiciuni de corupție, după cum notează EFE. Justiţia elveţiană şi spaniolă anchetează în special asupra unei sume de circa o sută de milioane de dolari care ar fi fost vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos în Elveţia. Presa spaniolă a publicat în iulie 2018 înregistrări în care fosta sa amantă nemţoaică, Corinna Larsen (cunoscută şi sub numele de Corinna zu Sayn-Wittgenstein), afirma că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina în anul 2011.
Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez s-a declarat luna trecută ”tulburat” de informaţiile ”neliniştitoare” legate de fostul rege Juan Carlos. ”Palatul Regal însuşi, şi îi mulţumesc pentru aceasta, se distanţează de aceste informaţii neliniştitoare şi tulburătoare”, a declarat Sanchez, al cărui guvern depune eforturi pentru a evidenţia diferenţa între actualul rege Felipe şi tatăl său, care a fost rege al Spaniei între 1975 şi 2014.
‘Din gratitudine şi dragoste”
Curtea Supremă spaniolă a anunţat în luna iunie deschiderea unei anchete cu privire la o eventuală responsabilitate a fostului monarh astăzi în vârstă de 82 de ani, dar numai pentru fapte comise după abdicarea sa. El este bănuit de asemenea că a transferat fonduri oculte într-un cont al Corinnei Larsen în Bahamas.
Publicaţia online El Espanol a publicat elemente din declaraţia acordată Parchetului din Geneva de către avocatul elveţian Dante Canonica, care a spus că a fost însărcinat să ”creeze o structură” pentru a ascunde fondurile vărsate lui Juan Carlos. La rândul ei, Corinna Larsen a afirmat, de asemenea în faţa Parchetului din Geneva, potrivit ziarului El Pais, că fostul suveran i-a transferat aproape 65 de milioane de euro ”nu pentru a se debarasa de bani”, ci ”din gratitudine şi dragoste”.