18:34 • ACTUALITATE
Fostul soț al Biancăi Drăgușanu, reținut pentru trafic de persoane
Alex Bodi a fost reținut, miercuri, într-un dosar de trafic de persoane și șantaj. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu este cercetat de procurorii DIICOT și pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
Miercuri au avut loc percheziții la locuința lui Alex Bodi. Se pare că ex-partenerul vedetei de televiziune este acuzat că a recrutat mai multe tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, conform surselor judiciare Agerpres.
În dosarul în care a fost reținut Alex Bodi sunt cercetați mai mulți interlopi acuzați de procurori că au recrutat prin metoda „loverboy” mai multe tinere cu scopul de a se prostitua.
Alex Bodi a fost reținut pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj.