Fostul viceprimar din Iaşi Gabriel Harabagiu, reclamat de ANI la Parchet

Publicat: 24 aug. 2022, 11:44, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
Fostul viceprimar din Iaşi Gabriel Harabagiu, reclamat de ANI la Parchet
DNA

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane de către Gabriel Harabagiu, fost viceprimar al municipiului Iaşi, în legătură cu un contract de închiriere încheiat între municipalitate şi o firmă în care erau implicaţi socrii săi.

Potrivit unui comunicat al ANI, Gabriel Harabagiu s-a aflat în conflict de interese, deoarece, în perioada exercitării mandatului de viceprimar (2016 – 2020), a semnat un act adiţional la contractul de închiriere din data de 1 septembrie 2015 între Primăria Municipiului Iaşi şi o societate comercială în cadrul căreia soacra şi socrul acestuia au deţinut calitatea de angajaţi cu contract individual de muncă.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Gabriel Harabagiu a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de viceprimar, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru afinii săi de gradul I – a semnat actele adiţionale din data de 30 ianuarie 2018, 27 decembrie 2018 şi 21 ianuarie 2020 la contractul respectiv de închiriere.

Gabriel Harabagiu mai are o problemă în Justiţie, el fiind trimis recent în judecată de DNA, alături de primarul Iaşiului, Mihai Chirica, pentru ilegalităţi în domeniul imobiliar. În acest dosar, el este acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu.