FOTO – ANUNȚ despre virarea banilor din PNRR: Reprezintă o urgență!

Publicat: 02 dec. 2021, 15:19, de Narcis Popescu, în POLITICĂ , ? cititori
FOTO - ANUNȚ despre virarea banilor din PNRR: Reprezintă o urgență!

Trebuie să punem rapid acești bani la treabă în folosul comunităților din întreaga țară, transmite ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, după ce Comisia Europeană a anunțat că a trimis țării noastre 1,8 miliarde de euro, primii bani din PNRR.

Lucrăm pentru a folosi banii din PNRR în beneficiul românilor! Alături de construcția bugetului pe 2022, care este principalul efort al momentului pentru echipa de la Ministerul Finanțelor, o altă prioritate este folosirea banilor din PNRR. Deja o primă tranșă de 1,8 miliarde de euro din granturi a intrat în conturile BNR, va urma destul de repede și un avans pentru partea de împrumuturi. De aceea, reprezintă o urgență construcția unui cadru legal pentru a putea cheltui acești bani”, scrie pe Facebook Adrian Câciu.

Ministrul de Finanțe anunță că. va lucra împreună cu colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la elaborarea unei ordonanțe de urgență pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării acestor fonduri. „Trebuie să punem rapid acești bani la treabă în folosul comunităților din întreaga țară”, încheie Câciu. Comisia Europeană a transferat României joi 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13 % din totalul de granturi alocate acestei țări în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

COMUNICAT DE PRESĂ din partea Ministerului de Finanțe

România primește prima tranșă din PNRR

România primește, astăzi, prima tranșă din PNRR, în cuantum de 1,851 mld. euro din prefinanțarea totală de 3,793 mld. euro din valoarea contribuției financiare pe anul 2021.
Până la finalul anului, țara noastră va primi și împrumutul de prefinanțare, în cuantum de 1,942 mld. euro. În plus, anul viitor țara noastră va primi o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro. Pentru anul 2021 și primul trimestru al anului 2022 sunt planificate 45 de ținte sau jaloane din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.
Cele cinci obiective atinse sunt:
• Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (CNAIR) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (CNIR);
• Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G;
• Creșterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate);
• Intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice SPV (Spațiul Privat Virtual);
• Intrarea în vigoare a modificării legislației naționale privind căile de atac (Legea nr. 101/2016).
În perioada următoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va semna acordurile de finanțare cu ministerele care au calitatea de coordonator de reforme și investiții, în baza țintelor și jaloanelor prevăzute a fi îndeplinite de aceste instituții.


Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene. Cei șase piloni sunt: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.
Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. În total, sunt 507 de jaloane și ținte care trebuie realizate până la 31 august 2026.
În total, România va beneficia de o finanțare în sumă de 29,2 miliarde de euro din Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru finanțarea reformelor și investițiilor incluse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Mai exact, este vorba de un grant în valoare de 14,24 miliarde de euro și de o finanțare în valoare de 14,942 miliarde de euro, acordată în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.
Versiunea extinsă a PNRR, însemnând peste 70 de documente, pot fi consultate pe pagina oficială dedicată PNRR: https://mfe.gov.ro/pnrr/