FOTO Pe urmele Mișcării Legionare. George Simion este numit ”Căpitanul” de colegii de partid
Unul dintre cei mai săraci parlamentari din România, potrivit declarației sale de avere, este deputatul AUR, Darius Pop. Dacă ar fi să îl credem, Darius Pop ar trăi cu mai puțin de 350 de lei pe lună, adică un salariu pe care nu îl găsim nici prin cele mai sărace state din Africa Subsahariană.
Darius Pop, profil de deputat AUR
Potrivit CV-ului său, Darius Pop este absolvent al Colegiul de Arte, Baia Mare si al Academiei de “Muica” (probabil autorul voia să spună “Muzică”) Gheorghe Dima,Cluj Napoca. Acesta a obținut calificarea de Instrumentist/Percuţionist și spune că a activat ca profesor la Colegiul de Arte din Baia Mare în perioada 2017 – 2018.
Din lipsa altor activități notabile, Darius Pop și-a înșirat în CV premii câștigate pe când avea 9 sau 10 ani, pe la diverse concursuri de interpretare instrumentală județene. În realitate, CV-ul său poate fi rezumat în două rânduri, iar educația și experiența sa profesională nu l-ar recomanda nici măcar pentru un job la un call center. Cu toate acestea, Darius Pop a ajuns în Parlamentul României.
Potrivit declarației sale de avere din 2020, la preluarea mandatului, Darius Pop avea zero venituri și zero bunuri pe numele său. La următoarea declarație de avere, din 2021, Darius Pop își trece la venituri – 4171 de lei anual, “salariu deputat”. Dacă ar fi să-l credem, asta ar înseamna că Darius Pop supraviețuiește cu sub 350 de lei pe lună (347,58 de lei mai exact). Un astfel de venit îl transformă pe Darius Pop într-unul dintre cei mai săraci parlamentari români din toate timpurile.
De curând, deputatul AUR a intrat în atenția presei locale maramureșene. ActualMM scrie că Darius Pop a plagiat un articol al ziarului într-o postare personală pe pagina sa de Facebook. “La aproximativ o oră după publicare, am descoperit că deputatul AUR de Maramureș, Pop Darius, a publicat și el ceva pe acest subiect, pe pagina sa de politician. Nu mica ne-a fost mirarea să observăm că întreaga postare a acestuia este de fapt un copy-paste de la articolul nostru (spunem „de fapt” pentru că a făcut o modificare: a dispărut citatul la cele scrise de Muzeul Maramureșean, pentru a fi furtul complet, și a șters o propoziție care, probabil, nu i s-a părut relevantă). Ne-am abținut de la a-i comenta public domnului deputat, dat fiind subiectul sensibil al articolului, și ne-am rezumat la a-i trimite un mesaj în care l-am rugat să remedieze situația. Doar că nici nu s-a sinchisit să ne răspundă”, scriu ziariștii de la ActualMM.
Darius Pop pare că are și simpatii legionare. În decembrie anul trecut, presa scria că Darius Pop a distribuit pe rețelele de socializare mai multe mesaje în care i se adresează lui George Simion, copreședintele partidului cu apelativul ”Căpitanul”. Formula a fost folosită în trecut de legionari la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, șeful Gărzii de Fier.
“Căpitanul meu! Sunt și voi fi alături de tine până la moarte, indiferent cât de anevoios ne va fi drumul. Cred în această cauză, cred în România Mare și cred cu tărie în Dumnezeu, că ne va da putere în lupta noastră dreaptă !
Mă bucur că am onoarea să te reprezint și să fiu scânteia care va aprinde flacăra patriotismului în sufletele tinerilor maramureșeni. Din Țara Maramureșului, meleagurile lui Bogdan,întemeietorul Moldovei și munții lui Pintea cu ai săi haiduci, îți urăm la mulți ani,frate George Simion !”, scria Darius Pop pe Facebook, într-o postare în care distribuie o fotografie cu liderul formațiunii, George Simion.