20:10 • POLITICĂ
FOTO Se pregătește ruperea coaliției de guvernare? Marcel Ciolacu vrea ședință de urgență!
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns, miercuri seară, pe Facebook, declarațiilor lui Rareș Bogdan , care a prezis că actuala colaiție de guvernare PSD-PNL-UDMR se va rupe într-un an.
„Am înțeles că Rareș Bogdan a pus batistuța pe globul de cristal și a văzut că se va rupe coaliția peste un an. Hai să îi curmăm suferința! Cer mâine de urgență o ședință a coaliției, pentru că PSD nu răspunde de trecut și a venit la guvernare să construiască pentru oameni.
PNL a rămas captiv în paradigma coaliției cu USR, când se războiau cu tănculețe pe covoraș. Românii au alte așteptări! PSD va rămâne principalul partid concentrat pe problemele reale ale românilor din această guvernare!”, a scris Marcel Ciolacu.