FOTO-VIDEO „Băieții deștepți” petrec, barca lui Bode stă pe lac
Pe lacul din cea mai luxoasă zonă din apropierea Capitalei, unde „băieții deștepți” fac legea poliția transporturilor asigură „siguranță și încredere” cu o barcă veche de 60 de ani.
Pe lacul Snagov, unde pot fi văzute ambarcațiuni luxoase de peste 300 de cai putere, Poliția Transporturi Navale Snagov, divizie din cadrul Direcției Poliției Transporturi, este nevoită să intervină doar cu o barcă dotată cu un motor de 50 CP.
În aceste condiții, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode se poate mândri cu o adevărată piesă de muzeu, aflată în ograda sa. Unica ambarcațiune a poliției navale Snagov pare neîncăpătoare chiar și pentru cei trei agenți care au sarcina de a asigura respectarea legii pe Lacul Snagov.
Din 2011, de la când a fost înființată Poliția Transporturi Navale Snagov, niciun ministru al Internelor nu a identificat soluții pentru a dota divizia din subordinea sa cu o îmbarcațiune pretabilă cerințelor secolului 21.
Lacul Snagov are o lungime 16 km și o suprafață de 600 de ha, în timp ce adâncimea maxima este de 9 m. În prezent, peste 100 de bărci de lux plutesc pe lacul Snagov.