Fragmente de oase găsite la Ferma Dacilor, trimise la expertiză
Anchetatorii au trimis la București pentru expertiză genetică mai multe fragmente de oase găsite la Ferma Dacilor. Surse din anchetă susțin că cercetarea la faţa locului s-a încheiat joi seară, iar zona este izolată şi păzită.
Tragedia de la Ferma Dacilor s-a soldat cu moartea a șapte persoane. Trupurile carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN. Cea de-a opta persoană nu a fost identificată, până la acest moment
Lista persoanelor moarte la Ferma Dacilor
Lista persoanelor care și-au pierdut viața, potrivit Antena 3, în incendiul de la Ferma Dacilor:
– Lucian Ene
– doi dintre băieţii lui Lucian Ene
– Anca Gavrilă – Călăraşi, aproximativ 22 de ani, prietenă cu fiul patronului
– Andrei Niţescu – student la Politehnică, 22 de ani, prieten cu fiul patronului
– Vlad Băiceanu, 21 de ani, fiul generalului Petru Băiceanu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei
– fiul patronului Cornel Dinicu
– o persoană neidentificată încă.
Cum au fost identificate victimele
Pompierii au reușit să identifice persoanele decedate pe baza probelor ADN. Anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor, așa au fost identificate şapte persoane carbonizate. Cea de-a opta persoană nu a fost identificată, până la acest moment.
În cauză sunt efectuate cercetări in rem (pe faptă – n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, după cum a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Miercuri, au început primele audieri în cazul incendiului de la Ferma Dacilor. Patronul, interlopul Cornel Dinicu, cât și soacra sa sunt în stare de soc, iar procurorii nu pot încă să îi audieze.
Pensiunea care nu avea autorizație de incendiu a ars în întregime în incendiul de marți dimineața. Persoanele aflate la parter au reușit să se salveze până la venirea pompierilor. Din păcate, 8 oameni au murit, iar dintre aceștia o persoană nu a fost identificată, încă.