Macron critică Rusia, dar importă gaz rusesc
Președintele Franţei, Emmanuel Macron, critică Rusia și regimul lui Vladimir Putin pentru agresiunea asupra Ucrainei, dar țara sa cumpără mai mult gaz rusesc decît orice alt stat din UE. Franţa a plătit Rusiei peste 600 de milioane de euro în acest an pentru gaz natural lichefiat (GNL).
Importurile masive de gaz lichefiat din Rusia de către autoritățile de la Paris sunt în contradicție cu atitudinea fermă și limbajul dur pe care Macron a încercat să îl impună în discursurile sale privind regimul Putin, la doi ani după războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit unei analize făcută de Centre for Research on Energy and Clean Air, Franța alocă cea mai mare sumă pentru gazul rusesc, prin comparație cu celelalte state din spațiul comunitar. Recent, președintele Franței declarase chiar că nu exclude posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina şi a îndemnat aliaţii să fie solidari în apărarea Kievului.
La începutul războiului, tot Macron șocase opinia publică internațională prin tonul conciliant față de Rusia și prin apeluri la nivel international adresate cancelariilor occidentale în care cerea ca Occidentul să nu îl mai umiliească pe Vladimir Putin.
Franţa insistă că achiziţiile sale de gaze sunt necesare pentru a menţine aprovizionarea gospodăriilor din Europa şi mai susţine că este blocată de un acord pe termen lung cu Rusia, din care ar fi dificil din punct de vedere juridic să iasă.
Dar criticii spun că Parisul ar putea face mai mult pentru a reduce achiziţiile blocului, argumentând că inacţiunea sa se datorează parţial rezistenţei din partea companiei naţionale de energie a Franţei, TotalEnergies. Compania franceză a semnat cu autoritățile de la Moscova contracte pe termen lung, care o obligă să cumpere gaz lichefiat din Rusia.
Potrivit presei internaționale, Macron aspiră să se impună ca o voce puternică în politica europeană și să demonstreze capacitatea de a acționa ferm în fața provocărilor majore. Chiar în fața opoziției, Macron pare să aibă încredere în justificarea intervenției militare în Ucraina și să își urmeze viziunea pentru consolidarea poziției Franței în Europa.