Franța înăsprește restricțiile din cauza COVID-19
Guvernul francez a anunțat noi măsuri de restricție socială pentru a stopa nivelul tot mai mare de infectări cu COVID-19. În principal, barurile și restaurantele vor fi închise complet în unele zone.
În total, sunt 11 metropole care au fost plasate în „stare de alertă sporită”, printre care Marsilia și Paris. Acesta este ultimul nivel de alertă înaintea „stării de urgență”, care duce la cea mai mare limitare a deplasării oamenilor.
Dar barurile și restaurantele vor fi închise complet în anumite zone de la actualul nivel de alertă, iar măsură este îngrijorătoare pentru cei din domeniu, sectorul fiind deja lovit puternic de restricțiile impuse de pandemie.
Mai exact, în zona Aix-Marsilia, unitățile de servire vor fi închise complet. În celelalte metropole, barurile și restaurantele sunt închise după ora 22.00, iar adunările publice sunt limitate la 1.000 de persoane.
Ministrul Sănătății, Olivier Veran, a declarat că situația se degradează la nivel general în Franța și este posibil să se ajungă și la restricții mai mari în mai multe orașe.
Potrivit datelor raportate miercuri de autorităţile sanitare franceze, în 24 de ore s-au înregistrat 13.072 de cazuri noi, în timp ce rata de pozitivare a testelor şi-a continuat trendul ascendent.
Numărul cazurilor a crescut în comparaţie cu cele 10.008 cazuri înregistrate marţi, dar fără să atingă recordul de sâmbătă (13.498 de cazuri pozitive). Proporţia bolnavilor printre persoanele testate (rata de pozitivare) a urcat la 6,2%, faţă de 6,1% în ziua precedentă. De la începutul pandemiei, în Franţa au fost înregistrate circa 31.500 de decese legate de COVID-19.