Franța: Interzicerea țigărilor electronice de unică folosință
Premierul francez Elisabeth Borne a anunțat interzicerea țigărilor electronice de unică folosință, una dintre măsurile din planul național de luptă contra tabagismului.
Astfel, Franța se alătură mai multor țări europene, printre care Germania, Belgia și Irlanda, care interzic comercializarea țigărilor electronice de unică folosință, frecvente printre adolescenți.
Aceste țigări au diverse arome, ambalaje viu colorate, pentru a capta interesul adolescenților, și se vând la prețuri relativ modice.
Premierul Borne a declarat că ”este o chestiune importantă de sănătate publică” , având în vedere că acest flagel provoacă aproximativ 75.000 de decese anual, în Franța.
Chiar dacă s-ar putea spune că în cazul acestui tip de țigări nu se poate vorbi despre nicotină, totuși folosirea lor crează un reflex, un automatism cu care tinerii se obișnuiesc, pentru ca, treptat, să se direcționeze spre tutun, ceea ce trebuie să stopăm, subliniază premierul Borne.
Cu toate acestea, Guvernul de la Paris nu intenţionează să majoreze taxele pentru tutun în 2024, după creşterea lor din acest an, a precizat Elisabeth Borne.