Frații Tate și rețeaua lor: Profit de 2,8 milioane de dolari din traficul de persoane
Într-o acțiune de amploare desfășurată pe 21 august, polițiștii și procurorii din București și Ilfov au reținut șase persoane, inclusiv frații Tate, într-un caz de trafic de persoane și exploatare sexuală.
În urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, la data de 21 august a.c., a fost dispusă reținerea a 6 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălarea banilor, influențarea declarațiilor și favorizarea făptuitorului.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei persoane (două dintre acestea cetățeni străini, adică frații Tate) ar fi constituit, pe teritoriul României, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat, în cursul anului 2016, o femeie (cetățean străin) și în luna septembrie 2021 o altă femeie (cetățean român), care ar fi acționat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, atât în România, cât și în alte state.
Două dintre persoanele în cauză, folosind metoda loverboy și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate, le-ar fi recrutat, iar, cu sprijinul celorlalți membri ai grupării de criminalitate organizată, le-ar fi transportat și adăpostit în diferite locații, unde le-ar fi supravegheat și coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-ar fi difuzat, contra cost, pe platforme de profil.
Foloasele materiale care ar fi fost obținute de către persoanele în cauză din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 de dolari americani și 887.000 de tokeni.
De asemenea, s-a reținut că, în perioada 2014 – decembrie 2021, una dintre persoanele în cauză (cetățean străin), prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore (17 ani, cetățean străin), ar fi transportat-o și adăpostit-o în mai multe locații situate în Marea Britanie și România, unde ar fi obligat-o la manifestări de natură sexuală, în vederea producerii de materiale pornografice și distribuirii acestora pe diverse site-uri.
Din activitatea infracțională ar fi fost obținute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane de dolari americani, pe care persoana în cauză și le-ar fi însușit integral.
Tot în sarcina acesteia s-a reținut că, începând cu luna decembrie 2020, ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi și acte sexuale cu o victimă minoră, de 15 ani.
În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultați din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 – iulie 2024, cele două persoane cercetate ar fi achiziționat și înregistrat, pe numele unor persoane apropiate, patru autoturisme de lux.
Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului, ar fi întreprins acțiuni cu caracter vădit intimidant și acte de corupere asupra unor persoane vătămate și martori, cu scopul de a-i determina să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase.
Cu privire la alte două persoane (cetățeni români), din cercetările efectuate a rezultat că, ar fi acționat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperiți și ridicați aproximativ 26.000 de euro, 81.000 de lei, 5.800 de GBP și 6.400 de USD, două ceasuri de lux, laptopuri, unități de stocare a datelor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
A fost instituit sechestru asigurător asupra a 16 autoturisme și o motocicletă, toate din categoria de lux.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute și arestarea la domiciliu a unei alte persoane în cauză.
Reamintim faptul că, la data de 21 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Ilfov și municipiului București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.