Fraudă de 1,6 milioane lei prin programul Start Up Nation
Două persoane din Sălaj sunt acuzate de procurori că au deturnat 1,6 milioane lei, sumă alocată în cadrul unor proiecte finanţate prin programul „Start Up Nation”, procurorul de caz dispunând, vineri, măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de cei doi inculpaţi.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, unul dintre cei doi inculpaţi, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a încheiat în anul 2017 contracte de consultanţă cu opt societăţi comerciale care au fost înfiinţate la iniţiativa sa, pe numele unor persoane fizice, inculpatul fiind însă cel care administra în fapt aceste societăţi comerciale, având şi specimen de semnătură pentru efectuarea operaţiunilor bancare în cazul tuturor acestor firme.
„După înfiinţarea acestor societăţi comerciale, inculpatul a solicitat în numele lor finanţări de la bugetul de stat în cadrul programului ‘Start Up Nation’ şi a determinat administratorii statutari să semneze acordul de finanţare cu Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului, în vederea acordării finanţărilor nerambursabile, reprezentând ajutorul de minimis acordat din bugetul de stat. Ulterior semnării acordurilor de finanţare, inculpatul a prezentat BCR şi AIMMAIPE documente falsificate, respectiv procese verbale de predare primire a utilajelor, procese verbale de recepţie şi punere în funcţiune a utilajelor, procese verbale de selectare a ofertei câştigătoare etc., în contextul în care administratorii statutari ai societăţilor comerciale nu au semnat aceste documente şi nu aveau cunoştinţă despre întocmirea lor, niciun utilaj nefiind recepţionat şi nefiind introdus în fluxul tehnologic”, se arată în comunicatul menţionat.
Potrivit sursei citate, inculpatul a beneficiat de sprijinul unei a doua persoane, care a întocmit o parte din documentaţii, prin folosirea înscrisurilor falsificate inculpaţii obţinând fără drept fonduri în valoare totală de 1.600.000 lei provenite sau garantate de la bugetul de stat, fonduri care au fost virate în cea mai mare parte în contul unei societăţi comerciale cu sediul în Ungaria.
Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, procurorul de caz dispunând, vineri, măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de inculpaţi, ei urmând a fi prezentaţi Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
În activităţile desfăşurate procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj.