Fumătorii trebuie să aibă acces la informații despre vapat
Rezultatele noului sondajul Ipsos despre țigările electronice, la care au participat 27.000 de fumători din 28 de țări, vine cu concluzii-dezastru pentru lupta anti-fumat. Nu mai puțin de 74% dintre intervievați cred că țigările electronice sunt cel puțin la fel de nocive sau mai nocive decât țigările clasice, lucru care pe termen lung va duce la creșterea numărului de fumători.
Asociația Industriei de Vaping (AIV) constată cu tristețe că îndelungata campanie de fake-news la adresa vapatului din ultima perioadă își arată rezultatele. Sondajul Ipsos de măsurare a percepției populației despre țigările electronice- https://weareinnovation.global/documents/wai-ipsos-innovation-misperception-epidemic.pdf, ne arată că peste 74% dintre cei intervievați consideră că țigările electronice sunt la fel de sau chiar mai nocive decât cele clasice.
Fenomenul nu este unul surprinzător, în condițiile în care organizații precum ONG-urile anti-fumat au condus în ultima perioadă o veritabilă campanie de defăimare la adresa vapingului. Aceasta deși numeroase studii demonstrează potențialul ajutor pe care țigările electronice îl pot oferi persoanelor care vor să renunțe la fumat.
Astfel, conform unui studiu major făcut de Public Health England, agenția de sănătate a guvernului britanic, vapatul este cu cel puțin 95% mai puțin nociv decât fumatul, pentru că aceste produse conțin doar o fracțiune din cei peste 7.000 de compuși chimici (majoritatea nocivi) ce pot fi găsiți în țigări.
Este, deci, imperios necesar ca fumătorii adulți să fie informați si încurajați să se îndrepte către alternative precum vapatul, întrucât tranziția la produsele respective reduce în mod semnificativ problemele de sănătate pentru fumători, prin expunere mult mai redusă la carcinogeni și toxine.
Din păcate, instituții cu pretenții de profesionalism și autoritate în domeniul sănătății publice, precum Organizația Mondială a Sănătății, s-au lăsat prinse în această horă absurdă și au lansat recent informații false, infirmate ulterior de fact-check-eri: https://www.dailymail.co.uk/health/article-13288589/world-health-organization-slammed-twitter-fake-news-vaping.html .
Această epidemie alarmantă de fake-news nu face altceva decât să perpetueze îmbolnăvirile din cauza fumatului. Culmea, autorii morali ai acestei situații sunt tocmai organizațiile care ne asigură zilnic că pun pe primul plan interesele fumătorilor subliniază Asociația Industriei de Vaping.
https://aivaping.ro/noutati/fumatorii-trebuie-sa-aiba-acces-la-informatii-despre-vapat