22:50 • ACTUALITATE
Fundulea: Accident pe A2 București – Constanța cu șapte mașini implicate
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/08/Accident-A2.jpg)
Accident A2 (Foto: Facebook)
Traficul a fost restricţionat duminică pe A2 Bucureşti – Constanţa, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi, în urma a două accidente în care au fost implicate 7 autovehicule.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 38, pe sensul către Capitală, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi, au avut loc două coliziuni în care au fost implicate 7 autovehicule, evenimente în urma cărora o persoană a solicitat îngrijiri medicale.
Traficul rutier a fost restricţionat pe a doua bandă, circulându-se îngreunat pe prima bandă şi pe cea de urgenţă.