G20 ar trebui să doneze bani pentru vaccinarea COVID-19 în statele în curs de dezvoltare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel le-au cerut statelor grupului G20 ca în lupta împotriva pandemiei COVID-19 să fie solidare economic cu statele mai sărace, contribuind financiar la eforturile de a face accesibilă vaccinarea în toate aceste ţări, potrivit agenţiilor AFP şi EFE.
Astfel, Emmanuel Macron a susţinut că marile puteri – G20 reprezintă circa 90% din PIB-ul mondial – ar trebui să cumpere doze de vaccin pentru ţările cele mai puţin avansate. „Trebuie să concepem împreună un mecanism de donaţii pentru vaccinarea categoriilor prioritare în ţările în dezvoltare”, a apreciat şeful statului francez.
„Vom fi pregătiţi să garantăm accesul (la vaccin) la scară planetară şi să evităm cu orice preţ scenariul unei lumi cu două viteze, în care doar cei mai bogaţi vor putea să se protejeze de virus şi să-şi reia viaţa normală?”, a întrebat Macron la summitul care din cauza pandemiei se desfăşoară prin teleconferinţă.
La rândul ei, Angela Merkel a estimat că „pentru îngrădirea pandemiei accesul la vaccin trebuie să fie posibil şi accesibil pentru toate ţările, dar fondurile promise până acum pentru aceasta nu sunt suficiente”.
Cancelarul german a amintit că, în cadrul iniţiativei globale de vaccinare COVAX, obiectivul este distribuirea a două miliarde de doze de vaccin până la finele anului viitor. „Prin urmare, vă cer tuturor să sprijiniţi această importantă iniţiativă”, le-a transmis ea participanţilor la summit.
Potivit unei declaraţii de vineri a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, din contribuţia financiară de 1,8 miliarde de dolari făcută până în prezent pentru proiectul COVAX 800 de milioane de dolari reprezintă finanţarea oferită de UE.
Însă pentru această iniţiativă este nevoie în total de circa 5 miliarde de dolari, fără a lua în calcul finanţarea suplimentară necesară pentru testare şi tratamente, estimată la 38 de miliarde de dolari, din care sunt disponibile în prezent doar 4 miliarde, a adăugat Ursula von der Leyen.
Diferenţa de 37,2 miliarde de dolari de care mai este nevoie pentru a acoperi nevoile economiilor cele mai puţin dezvoltate probabil că „pare mult, dar nu este dacă facem comparaţie cu costul acestei pandemii”, consideră preşedinta Comisiei Europene.