Gabriel Oprea, achitat în dosarul DIPI. Decizia este definitivă
Instanţa supremă a dispus luni achitarea definitivă a lui Gabriel Oprea, în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.
Oprea a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.
Instanţa a decis şi achitarea celorlalţi inculpaţi din acest dosar: Gheorghe Nicolae, fost şef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel, comisar-şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zărnică, chestor principal, fost subsecretar de stat; Marian-Dănuţ Iacob, comisar-şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei.
Decizia este definitivă.
MINUTA
2997/1/2021 – Extrasul deciziei penale nr. 44/15.05.2023: Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 601 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 1926/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zărnică Nelu şi Iacob Marian Dănuţ şi pe intimatele părţi responsabile civilmente Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Protecţie Internă (fostă D.I.P.I.). Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce priveşte latura civilă, şi, în rejudecare: Potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zărnică Nelu şi Iacob Marian Dănuţ, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 15 mai 2023, prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.