20:40 • ECONOMIE
Gabriela Firea anunță o nouă linie STB
Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a anunțat astăzi înființarea liniei de autobuz 204 care va deservi nordul Capitalei.
Odată cu verificarea lucrărilor la drumul de acces în cartierul Greenfield, o prelungire a Aleei Teişani, Gabriela Firea a anunțat și că „începand de luni, 14 septembrie, locuitorii Greenfield vor avea la dispoziţie şi alternativa transportului în comun, fiind înfiinţată o linie nouă STB”.
Conform edilului, linia 204 va asigura legătura cartierului Greenfield cu terminalul intermodal Străuleşti, acolo unde există atât parcare cât și linie de metrou.
Mai exact, linia de autobuz 204 va funcţiona între Cartierul Greenfield și terminalul Străuleşti, pe Str. Teișani, DNCB (Șos. Odăii), Șos. București – Târgoviște, cu întoarcere pe Șos. București -Târgoviște, DNCB (Șos. Odăii).