Gabriela Firea comentează acid scandalul bugetului Capitalei: „6 luni a durat mirajul “dreptei unite”!
Scandalul dintre consilierii generali ai Capitalei din USR – PLUS și primarul Nicușor Dan nu a scăpat comentariilor fostului edil, Gabriela Firea.
„Cât de scurte sunt picioarele minciunii PNL – USR/Plus! 6 luni a durat mirajul “dreptei unite”! Exact cu asta au manipulat bucureștenii: că sunt la guvernare și vor ajuta cu bani și proiecte Capitala! Că, dacă sunt eu primar, nu sprijină Bucureștiul! Dar, dacă e ales primarul lor, va curge lapte și miere!
După jumătate de an, bucureștenii primesc fiere și de la primar, și de la guvern! Păcat de atâtea proiecte începute și abandonate! Ar trebui să le fie rușine pentru toate minciunile spuse în campanie!”, a postat Firea pe Facebook.
Comentariile vin în contextul în care consilierii USR-PLUS au refuzat săptămâna trecută să viteze bugetul propus de Nicușor Dan, motivând că este unul nerealist. Mai mult, au comparat intenția edilului de-a umfla bugetul cu venituri incerte cu stilul fostului primar, Gabriela Firea.