Gabriela Firea, dezvăluire fără precedent: Care a fost cea mai mare umilință din viața ei
Gabriela Firea a făcut dezvăluiri fără precedent din trecutul său. Contextul acestor dezvăluiri l-a constituit prezența fostului edil în emisiunea lui Denise Rifai.
Firea a vorbit despre copilăria sa săracă şi chiar a precizat care a fost cea mai mare umilinţă pe care a trăit-o crescând într-o familie fără posibilităţi financiare.
„Îi mulţumesc mamei mele pentru faptul că a compensat privaţiunile financiare pentru noi toţi, de aceea nici nu am vorbit prea mult. Nu am mai vrut să mai deschid acest capitol pentru că fraţii mei nu erau confortabili cu aceste dezvăluiri despre viaţa noastră, deoarece noi întotdeauna am încercat să minimalizăm aceste aspecte şi să scoatem în evidenţă doar partea bună. Tată meu, Dumnezeu să îl odihnească, a fost cel care a determinat situaţia noastră mai dificilă. Părinţii au şi divorţat când aveam 13-14 ani, dar noi cu toţii l-am iertat, şi la vârsta pe care o avem, nu vrem decât să ne aducem aminte decât de lucrurile bune din copilăria noastră”, a dezvăluit Gabriela Firea, în emisiunea lui Rifai.
Să iubești pe cineva și să nu îți întoarcă sentimentele
Gabriela Firea şi-a amintit de un fost prieten din adolescenţă, a cărui familie i-a interzis să o mai vadă din această cauză.
„Cea mai mare umilinţă este să iubeşti pe cineva şi să îţi spună că nu îţi poate întoarce sentimentele pentru că nu eşti la acelaşi nivel financiar. Eu cred că pentru un tânăr, pentru un adolescent, este un moment de suferinţă peste care se poate trece, dar nu poate fi uitat acel moment”, a mai spus Gabiela Firea.