Gabriela Firea: „Dumnezeu ne-a creat pentru a fi ființe independente și fericite. Aceste căsătorii nu țin de tradiția romă”

Publicat: 10 iul. 2022, 07:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Gabriela Firea: „Dumnezeu ne-a creat pentru a fi ființe independente și fericite. Aceste căsătorii nu țin de tradiția romă”
Gabriela Firea

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a participat, sâmbătă, la dezbaterea cu tema „Importanța educației și asigurarea egalității de șanse pentru copiii proveniți din comunitățile de romi – din perspectiva abordării mariajelor timpurii/forțate și abandonul maternal”, organizată de Asociația Partida Romilor Pro-Europa.

„Este o barbarie a-ți îndemna copilul să se căsătorească la o vârstă fragedă, când nu știe nimic despre viață, când nu și-a finalizat studiile, când nu a demonstrat întreaga capacitate de a explora această lume și de a face alegeri corecte, pentru că despre acest lucru vorbim de fapt, Dumnezeu ne-a creat pentru a fi ființe independenteșși fericite. Aceste căsătorii nu țin de tradiția romă, nu fac parte decât dintr-o lume a obiceiurilor”, a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei și Tineretului.

Sub pretextul tradiției

Gabriela Firea consideră că „toți copiii romi trebuie să aibă aceleași șanse la educație ca toți ceilalți copii. Problema căsătoriilor timpurii continuă să îi afecteze pe mulți dintre tinerii acestei minorități, care, sub pretextul tradiției, își compromit șansa la un viitor mai bun.

Natalitatea la fetițele de origine romă cu vârste între 10 şi 14 ani este cu 8,5 la sută mai mare în România decât media Uniunii Europene. Procentul este şi mai mare în cazul adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a mulțumit pentru implicare Asociației Partida Romilor „Pro-Europa”, dlui președinte Nicolae Păun și subsecretarului de stat de la Ministerul Familiei, Bogdan Florin Paraschiv, care și-au reafirmat dorința de a lupta în comunitățile rome cu mentalitățile.

La dezbatere au participat de la Ministerul Familiei și doamnele secretar de stat, Doina Pârcălabu și Kacsó-Doboly Izabella-Mária. Din partea Asociației Partidei Romilor Pro-Europa, au fost prezenți la eveniment Cătălin Manea, reprezentantul romilor în Parlament, Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi și Marian Daragiu, sub-secretar de stat la Ministerul Educației.