Gabriela Firea spune ce vor primi toate mamele cu bebeluși de până în trei luni!
Mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. De aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, potrivit unui anunț făcut de ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect”, notează Gabriela Firea.
De la scutece, articole sanitare și medicale
Ea mai spune că potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou.
Un vot pozitiv a fost acordat și proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune. Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această inițiativă”, mai scrie ministrul.
Gabriela Firea mai adaugă că, practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar.