Gabriela Horga va fi senator, dar nu va renunța la crezul său: dezvoltarea pieței de capital din România
Voi continua și din postul de sanator să mă implic cu experiența mea de la Aautoritatea de Supraveghere Financiară, și cu problemele pe care le cunosc, în procesul legislativ, pentru că piața de capital din România trebuie dezvoltată în contiuare, declară Gabriela Horga, vicepreședită ASF, care va candida pentru un post de senator, și deschide lista PNL Giurgiu.
Gabriela Horga este, din ianuarie 2024, vicepreşedinte al ASF, responsabil de piaţa de capital, iar demisia din funcție intervine în contextul în care candidează pentru un loc în Senatul României. Horga a obţinut în decembrie 2023 votul Parlamentului pentru postul de vicepreşedinte ASF, cu un mandat de 5 ani, anterior ea fiind deputat.
,,Voi continua, mai ales că acum plec și cu experiența de aici și cu problemele pe care le știu, iar piața de capital trebuie dezvoltată. De fapt, toate piațele financiare non-bancare trebuie dezvoltate în România și sunt extrem de importante și pentru dezvoltarea economiei, pentru crearea unui mediu de afaceri puternic, sănătos, pentru investitori bine protejați, pentru participanți la fondurile de pensii care să aibă o bătrânețe liniștită, pentru contribuții crescute la fondurile de pensii în avantajul celor care contribuie, dar în același timp, printr-un nivel al taxării, muncii cât mai mic în România. Deci, practic, toate astea le pot face și din Senat foarte bine, cum le-am făcut și în mandatul meu de deputat, și cred că, până la urmă de asta, am luat această decizie.”, a declarat, pentru Puterea, Gabriela Horga.
Gabriela Horga spune că va rămâne atașată proiectelor pe care le-a elaborat și gestionat, și crede în reușita lor.
,,În același timp, voi fi extrem de implicată în toate proiectele care țin de competitivitatea României, de dezvoltarea economică a României, de dezvoltarea mediului de afaceri românesc, fie că vorbim de piațele financiare non-bancare, fie că vorbim de piațele financiare bancare, fie că vorbim de proiecte pentru mediul de afaceri românesc. Adică eu am convingeri de dreapta. Am fost membru al Partidului Național Liberal de la 19 ani. Singura perioadă în care nu am fost membru PNL a fost aceasta în care am demisionat din PNL și am ocupat funcția la ASF. Aceste convingeri de dreapta și-au pus amprenta în tot ceea ce am făcut de-a lungul timpului, pentru că cred cu tărie în dezvoltarea, prosperitatea, formarea unei clase de mijloc autentice în România. Iar prioritatea pentru mine este să menținem cota unică, să avem cât mai multe programe pentru mediul de afaceri, pentru dezvoltarea mediului de afaceri românesc, pentru competitivitatea economică a României, pentru dezvoltarea unei industrie a fondurilor de investiții care se susțină în mediul de afaceri românesc, pentru că un mediul de afaceri sănătos are nevoie de finanțare”, a explicat vicepreședinta ASF.
Întrebată despre evoluția Bursei de la București, și poziționarea în regiune, Gabriela Horga consideră că BVB are un potential imens.
,,Bursa de la București are un potențial imens care trebuie valorificat. Bursa, piața de capital sunt într-o continuă creștere. Numai numărul de investitori în fonduri de investiții a crescut de anul trecut până acum. Deci în acestele 10 luni de mandat, numărul acestora a ajuns la 827.000 de investitori, deci cu 200.000 mai mult ca anul trecut. La Bursa de Valori București s-a depășit, pentru prima data, pragul istoric de 200.000 de investitori. Randamentele sunt cele mai mari din regiune. Asta arată potențialul pe care-l are această piață. Are nevoie de maimulți emitenți, are nevoie de mai multe produse, de o adâncime mai mare, astfel încât să devenim atractiv regional și să atragem cât mai mulți investitori în piață. Are nevoie de investitori instituțional, pentru că este într-o continuă dezvoltare. Avem o strategie a pieței de capital adoptată de guvern care trebuie urmărită tocmai. Cred că este timpul ca această țară și această piață, în general, să urmărească aceste strategii pe care le facem, nu să fie documente doar pe hârtie. Iar eu asta am făcut și s-a dovedit un succes în acest mandat. Faptul că avem aceste rezultate care sunt concrete în cifre. Sunt rezultatul faptului că ne urmărim obiectivele pas cu pas.”, a explicat Horga.
Mărimea și atractivitatea pieței contează pentru dezvoltarea bursei, subliniază vicepreședintele ASF.
,,Pentru că cu cât piața devine mai mare, în piață suntem atractivi, companiile au un stimul de a se lista, de a fi transparente, pentru că piața de capital vine și cu o serie de rigori. În plus, sunt și aceste modele greșite de business, care se bazează doar pe credit furnizor, doar pe credit bancar. Adică nu trebuie crescută tot timpul doar această componentă de îndatorare. Trebuie să crească în același timp și componenta de capital, ca business-ul să fie sănătos.”, consideră Gabriela Horga.
Gabriela Horga a anunțat, luni, că a înaintat demisia din funcția de vicepreședinte al ASF.
Potrivit OUG 93/2012, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, membrii Consiliului trebuie să îndeplinească anumite condiţii printre care “să nu fie senatori, deputaţi sau membri ai vreunui partid politic ori organizaţie politică pe perioada exercitării mandatului”.
La finalul anului 2023, Gabriela Horga a obţinut votul Parlamentului pentru postul de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru sectorul instrumente şi investiţii financiare. Votul din plen s-a bazat pe avizul favorabil al comisiilor de buget – finanţe.
Potrivit informaţiilor de pe profilul personal de Facebook, Gabriela Horga este lector universitar la ASE şi fost lector la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. A mai fost secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului (decembrie 2019-decembrie 2020) şi a lucrat la Ministerul de Finanţe.
Din 2022 este lector universitar doctor la ASE Bucureşti, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ), iar între 2012 şi 2022 a fost lector la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Ovidius Constanţa.