Gabriela Ruse a pierdut finala de la Palermo în fața tenismenei Danielle Collins
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă de americanca Danielle Collins, principala favorită, cu 6-4, 6-2, duminică seara, în finala turneului WTA de la Palermo, dotat cu premii totale de 189.708 euro.
Ruse (23 ani, 137 WTA) a încheiat astfel o serie senzaţională de 13 victorii consecutive şi două finale jucate venind din calificări, iar la Hamburg a cucerit primul său titlu WTA.
Românca s-a înclinat în Sicilia după aproape două ore de joc (1 h 50 min), acuzând o nouă săptămână epuizantă, în care a fost prezentă pe teren nu mai puţin de 13 ore şi 20 de minute.
Ruse a servit în acest meci sub ceea ce a arătat la acest turneu, dar a reuşit să conducă în primul set cu 4-2. Românca a arătat tot mai slăbită, iar Collins a lovit tot mai bine, în ciuda duelurilor verbale cu arbitrul de scaun şi a reuşit, reuşind să întoarcă scorul şi să se impună cu 6-4, după patru ghemuri la rând.
În actul secund, la 2-2 şi 15-0 pentru Collins, Ruse a acuzat o stare de slăbiciune şi a avut nevoie de intervenţia medicului. După aproape zece minute de îngrijiri, românca a reluat jocul, însă a arătat departe de nivelul său fizic obişnuit şi nu a reuşit să facă faţă atacurilor agresive ale americancei, care a câştigat cu 6-2.
Collins (27 ani, 44 WTA) şi-a luat astfel revanşa în faţa Gabrielei Ruse, care o învinsese 6-4, 1-6, 7-5 în sferturi la Hamburg, şi a cucerit primul său titlu WTA din carieră.
Gabriela Ruse va primi un cec de 13.224 de euro şi 198 de puncte WTA, făcând un nou pas către top 100.