Se caută proprietari pentru clădiri emblematice ale Capitalei: Garajul Ciclop și Cinema Scala, de vânzare

Publicat: 31 ian. 2022, 23:00, de Puterea.ro, în Orașul meu , ? cititori
Se caută proprietari pentru clădiri emblematice ale Capitalei: Garajul Ciclop și Cinema Scala, de vânzare

Două dintre importantele și emblematicele clădiri din centrul Bucureștiului, respectiv Garajul Ciclop și Cinema Scala, își caută noi proprietari. Garajul Ciclop este nefolosit de mai mulți ani fiind încadrat în clasa I de risc seismic, iar la Cinema Scala proiecțiile s-au oprit în urmă cu șase ani.

Garajul Ciclop este un simbol al modernismului bucureștean, iar în ultimii ani a fost închis publicului. Ultima dată când clădirea a fost deschisă publicului a fost în anul 2015, când în fostul garaj s-a organizat expoziția de artă Art Safari. Garajul Ciclop a fost prima parcare supraetajată din România și primul imobil european ridicat cu sistem anti-seismic pe role. În 2001, garajul CICLOP a fost retrocedat parțial moștenitorilor familiei Bragadiru, iar din 2015 este complet în proprietatea acestora. Au fost mai multe tentative de expropriere a imobilului din partea autorităților, însă, neconcretizate. Mai mult, pentru că proprietarii nu s-au îngrijit de clădire ea este un pericol pentru trecătorii de pe cea mai cunoscută arteră din Capitală, bulevardul Magheru.

La Scala: Regele Mihai, împreună cu Regina Maria, au participat la prima proiecție de film

Cinema Scala se află aproximativ în aceeași situație. Ușile s-au închis în anul 2016 după ce RADEF a decis că proiecțiile nu sunt de interes pentru public și menținerea deschisă a cinematografului aduce doar pierderi. Pentru un timp, sala a fost închiriată reprezentanților unui cult, iar acolo au fost ținute slujbe și alte întâlniri cu caracter religios. Cinema Scala a fost cea mai modernă sală de acest tip din România, la momentul inaugurării. Chiar și Regele Mihai, împreună cu Regina Maria, au participat la prima proiecție de film. În 2001, au fost restituite moștenitorilor industriașului Dumitru Marinescu Bragadiru, proprietarul terenului la început de secol XX, toate apartamentele din blocul Scala.

Cele două imobile pot fi cumpărate separat sau împreună, iar actualii proprietari vor dezvălui prețul doar la cerere. Prețul vehiculat în piață pentru clădirea Ciclop, de peste 16.000 de metri pătrați, este de 10 milioane de euro. Iar valoarea Cinema Scala ar fi de aproape 4 milioane de euro. Ambele clădiri se află în portofoliul celebrei case de licitații Sotheby’s International Realty.

Foto: Sotheby’s International Realty