Garduri ghimpate și sute de polițiști mobilizați la Parlamentul European pentru a face față unui protest al fermierilor
În Cartierul European din Bruxelles, zona din jurul clădirii Parlamentului European a fost împânzită cu garduri metalice și garduri ghimpate, iar sute de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică în contextul unui protest de amploare al fermierilor.
Aceștia se pregătesc pentru manifestații despre care se anticipează că vor fi tensionate, în semn de nemulțumire față de un acord comercial pe care Uniunea Europeană îl negociază cu țările Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.
Fermierii și organizațiile agricole din Belgia și alte țări europene denunță acest acord, pe care îl consideră o amenințare la adresa producătorilor locali, mai ales în contextul în care în timpul summitului G20 din Brazilia, din 18-19 noiembrie, ar putea fi stabilite termeni care să elimine taxele vamale pentru majoritatea produselor din aceste schimburi comerciale.
Deși Comisia Europeană susține că acordul aduce „oportunități de creare de locuri de muncă și dezvoltare durabilă de ambele părți”, fermierii europeni se tem că importurile de produse agricole ieftine din Mercosur, în special de carne de vită, vor crea o competiție neloială. Produsele importate nu ar urma aceleași standarde stricte impuse producătorilor europeni, ceea ce ar putea destabiliza piața internă.
Perturbări majore în Bruxelles
Autoritățile au anunțat măsuri excepționale de securitate și restricții de circulație. Zona de poliție Bruxelles Capital-Ixelles avertizează că protestele vor cauza perturbări de trafic de la ora 5:00 până la începutul după-amiezii în întreaga Regiune Bruxelles. De la ora 6:00, rue de la Loi va fi închisă între Schuman și Arts-Loi, iar tunelul Reyers și tunelul Cinquantenaire vor fi de asemenea blocate în direcția centrului. Autoritățile recomandă cetățenilor să utilizeze transportul public, în special trenul și metroul, pentru a evita blocajele.
Protestul fermierilor vine ca un semnal de alarmă privind impactul potențial al acestui acord asupra agriculturii europene, iar măsurile stricte de securitate reflectă tensiunea ridicată în jurul negocierilor comerciale.