Jaf în Parcul Național Munții Rodnei! Control superficial al gărzii forestiere Cluj în ocolul Someș-Țibleș
Agent Green expune în investigația ” Jaf în Parcul Național Munții Rodnei” prestația submediocră a gărzii forestiere Cluj aflată în control în pădurile administrate de ocolul silvic Someș-Țibleș.
Controlul a fost condus de inginer Ioan Rus, inspector al gărzii forestiere Cluj. După ore în șir petrecute în biroul ocolului în care investigatorii Agent Green au adus clarificările solicitate de gardă, inspectorul a fost descurajat de ploaie și a sugerat să amâne controlul pentru la primăvară. Înainte de stricarea vremii acesta a spus că oricum nu va vizita mai mult de 1-2 locații din cele sesizate.
Reprezentanții organizației au insistat în favoarea realizării controlului la picior, dar inspectorul și responsabilul de ocol au ales să urce cu mașinile pe niște drumuri forestiere realizate pe pante ilegal de abrupte care au cauzat eroziunea solului pe adâncimi de mai mulți metri.
”În mod normal trebuia să fie prezentă și garda de mediu să amendeze ocolul pentru aceste drumuri ilegale, dar și garda forestieră că le-a circulat cu vehicule motorizate pe sol îmbibat cu apă”, spus Dan-Cătălin Turiga, inginer silvic Agent Green.
Inginerul Bodiu Cosmin, responsabil fond forestier OS Someș-Țibleș a admis că drumurile realizate pe pante extrem de abrupte trebuie desființate și peisajul ”trebuie adus la starea inițială”. Inginerul Mureșan Mihail, șeful ocolului susține că la nevoie ”vom căra pământ chiar și cu coșul” pentru a repara muntele rănit.
Surpriza a venit de la inspectorul gărzii forestiere. Domnul Rus a făcut controlul cu mâinile în buzunar. Acesta nu a avut nici aparat foto, nici ruletă și nici aparat de măsurat panta. ”Drumurile trebuie păstrate pentru exploatările următoare”, a declarat acesta spre surprinderea tuturor.
După ce au mai urcat la picior pe drumul forestier, inspectorul rămas aproape fără suflare s-a răzgândit și a declarat: ”ca practician n-o tăiam chiar dacă amenajamentu prevedea pentru că nu se pretează”. Inspectorul a ținut să destăinuie că ”toate ramurile silviculturii începând cu învățământul e la pământ. Institutul de cercetări și Amenajări Silvice e la pământ. Firmele de amenajare. Ocoalele, Romsilva e un dezastru fără margini. Ocoalele private au decăzut.”
Toate aceste declarații uimitoare sunt disponibile se pot vedea aici: