Gașca USR a lui Alexandru Dedu de la Corona Brașov s-a regrupat la Timișoara, Ploiești și București

Publicat: 18 feb. 2025, 10:09, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Gașca USR a lui Alexandru Dedu de la Corona Brașov s-a regrupat la Timișoara, Ploiești și București

O gașcă de așa-ziși manageri în sport condusă de Alexandru Dedu și înfiată la Brașov de fostul edil USR Allen Coliban a fost trimisă la plimbare de actualul primar George Scripcaru, dar a fost recuperată, pe linie USR, la Timișoara, Ploiești și Rapid București. 

Termitele de la Corona Brașov au migrat către Timișoara, Ploiești și București

După ce a pierdut șefia Federației Române de Handbal (FRH), în aprilie 2022, Alexandru Dedu s-a aciuat, pentru vreo 5.000 de euro pe lună, la CS Corona Brașov, adică pe lângă edilul USR de atunci, Allen Coliban. Imediat după descălecarea lui Dedu la Corona Brașov, a sosit și o gașcă de apropiați ai acestuia de la FRH.

Este vorba de Horia Păun, Iulian Stamate, Dan Arnăutu și de încă vreo câțiva. Alexandru Dedu și gașca sa au tocat bani mulți din bugetul Brașovului, an de an, peste 7.000.000 de euro, cât timp a fost edil Allen Coliban. Dar, în iunie 2024, primarul USR a pierdut Primăria Brașov în fața liberalului George Scripcaru și gașca Dedu a fost trimisă la plimbare. Însă a fost recuperată imediat, pe filieră USR la Timișoara, Ploiești și Rapid București.

La vremuri noi, tot noi, cu… USR

Plecat de la Corona Brașov, Alexandru Dedu a semnat cu cei de la Poli Timișoara ca urmare a recomandării făcute de Allen Coliban către edilul USR Dominic Fritz. Împreună cu el, a ajuns la Poli Timișoara și prietenul său de o viață Horia Păun.

Dedu va ocupa funcția de manager general, funcție pe care a avut-o și la Brașov, dar cu o remunerație lunară mai mare, adică de 7.000 de euro, iar Păun se va ocupa de secția de baschet.

Între timp, un alt tovarăș al lui Dedu de la FRH și Corona Brașov, Iulian Stamate, a ajuns manager sportiv al CSM Ploiești, club finanțat de Primăria Ploiești, unde edil este Mihai Polițeanu, fost USR. Alți doi tovarăși ai lui Dedu din gașca de la Corona Brașov au ajuns la CS Rapid București.

Este vorba de impresarul de baschet Vlad Andronescu și de drukerul Dan Arnăutu, fost consilier județean PDL de Neamț. Ca urmare a unor recomandări venite dintr-o anumită zonă, Vlad Andronescu a fost impus chiar președinte la CS Rapid București, funcție care-i permite să se ocupe lejer de impresariat în baschet, fapt demonstrat săptămâna trecută, când a stat mai mult pe la Oradea.

Practic, gașca lui Alexandru Dedu, care a prăduit în voie la Corona Brașov pe vremea edilului USR Allen Coliban, s-a transferat, tot pe linie USR, la Timișoara, Ploiești și București. Cât timp vor avea bani la discreție, prăduiala va merge mai departe. Dar până când?