Gata cu Sărbătorile, se redeschid marile șantiere! Pe ce tronson de autostradă s-a reluat munca, în regim nonstop

Publicat: 03 ian. 2025, 20:14, de Marian Apipie, în Transporturi , ? cititori
Gata cu Sărbătorile, se redeschid marile șantiere! Pe ce tronson de autostradă s-a reluat munca, în regim nonstop
Pe un tronson de autostradă s-a reluat deja munca. Muncitorii s-au întors pe șantierul primului tunel construit pentru o autostradă din România

Anul 2024 a fost unul foarte bun pentru infrastructura mare de transport rutier din România. S-a deschis circulația pe 197 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres), dintre care 102 km au fost dați în trafic pe Autostrada Moldovei (A7). Pentru 2025, oficialii de la Transporturi au în plan deschiderea a peste 200 km de drum de mare viteză, finalizarea întregului semi-inel sudic al A0 și asigurarea conexiunilor de mare viteză între Oltenia, Muntenia și Dobrogea (Craiova – București –  Constanța), dar și dintre Moldova și Muntenia (Bacău – București).

Pe un tronson de autostradă s-a reluat deja munca. Muncitorii s-au întors pe șantierul primului tunel construit pentru o autostradă din România, cel de pe Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești (prin Dealul Momaia, din județul Argeș). Aici lucrează austriecii de la PORR Construct, iar la tunel munca se derulează în regim non-stop (sunt 1,3 km de tunel pe sens, iar la ambele s-a depășit distanța de un kilometru). Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, prezent vineri pe șantier.

„Începem anul 2025 la șantierul Secțiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeș, parte din cel mai important tronson de autostradă pe care îl avem de construit și anume Autostrada Sibiu- Pitești (A1), pe care l-am redeschis astăzi (în perioada sărbătorilor toți lucrătorii au avut câteva zile libere). De acum se lucrează, din nou, 24 de ore pe zi, 7 din 7“, a transmis Scrioșteanu.

Pe ce tronson de autostradă s-a reluat munca, în regim nonstop. Care este stadiul lucrărilor la tunelul săpat prin Dealul Momaia

La Tunelul Daniela continuă turnarea betonului final al structurii de rezistență (utilizând sistemul hidraulic special-cofraj), iar până acum a fost realizată structura de rezistență pe primii 200 de metri din acest tunel:

  • 15 tronsoane de 12,5 metri fiecare;
  • 2 tronsoane scurte (unul de capăt și unul de joncțiune);
  • A fost realizată hidroizolația pe o lungime de 450 de metri (tunelul Daniela).

Ce lucrări s-au mai realizat:

  • A fost realizată armarea structurii de rezistență pe o lungime de 375 de metri (tunelul Daniela);
  • Mai sunt de realizat 532 de metri de săpătură din totalul, ambelor fire de tunel, de 2692 de metri;
  • Lucrările de armare, cofrare și turnare ale banchetelor laterale aferente Tunelului Daniela au ajuns la 670 de metri.

„Estimăm că în prima parte a lunii martie, Tunelul Daniela să fie străpuns spre Sibiu, iar tunelul Alina, la sfârșitul lunii aprilie. De asemenea, continuă lucrările aferente structurilor existente pe acest lot și se află în diferite stadii: lucrări de armare, cofrare și betonare elevații, grinzi de rezemare, turnare plăci de suprabetonare, lucrări de instalare grinzi și predale prefabricate, lucrări de sudură tablier metalic; continuă lucrările de consolidări prin execuția saltelelor antierozionale, aripi din gabioane, umpluturi din balast în spatele culeelor; continuă lucrările pe tot amplasamentul șantierului“, a mai precizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.

Lucrările pe această secțiune merg bine, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), a mai ținut să menționeze Irinel Ionel Scrioșteanu.

România a încheiat anul 2024 cu aproximativ 1.280 km de drum de mare viteză (autostrăzi și drumuri expres) în trafic, cu peste 600 km de autostrăzi și drumuri în șantier, cu aproape 700 km în licitație și alți minim 1.400 km în pregătire licitații și/sau elaborare SF/PT.

Citește și: Începe construcția celui mai lung tunel de pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești. Sorin Grindeanu: Cele două galerii vor fi forate cu tehnologie TBM