20:19 • Educație
GCS: Cluj-Napoca, Predeal, Rădăuți și Salcea (Suceava), orașele cu rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 10 la mia de locuitori
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/10/masca_sanitara.jpg)
masca sanitară
Patru oraşe înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, de peste 10 la mia de locuitori, a anunțat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba de Rădăuţi (Suceava) – 12,26, Predeal (Braşov) – 12,1, municipiul Cluj-Napoca (Cluj) – 10,67 şi Salcea (Suceava) – 10,42.
În același timp, o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori se înregistrează în 98 de oraşe.
Incidenţe ridicate sunt și în oraşele Ghimbav (Braşov) – 9,12, Siret (Suceava) – 8,98, Otopeni (Ilfov) – 8,52, Vicovu de Sus (Suceava) – 7,98 şi Suceava – 7,55.
La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori se înregistrează în Ciurila, judeţul Cluj – 25,3 (45 de cazuri la o populaţie de 1.779 de persoane).