06:08, 20.12.2024 • POLITICĂ
Geoană: La prezidenţiale s-ar putea repeta scenariul Iliescu – Vadim; există o înțelegere subterană Ciolacu – Simion
Candidatul independent la prezidenţiale, Mircea Geoană, a susţinut marţi, într-o conferinţă de presă, că la alegerile prezidenţiale s-ar putea repeta scenariul Iliescu – Vadim, dar şi scenariul crizei economice din 2010.
„Există în acest moment un risc important la aceste alegeri prezidenţiale, să avem o suprapunere a scenariului anului 2000, cu Iliescu şi Vadim mergând în turul doi, şi a scenariului 2009, când tot într-un an electoral prezidenţial, deficitele mari, fragilitatea macroeconomică au condus la criza financiară din 2010″. Există riscul în acest an prezidenţial ca ambele scenarii să se întâmple”, a declarat Geoană.
El mai susţine că „o prezenţă a AUR sau a lui George Simion, într-o formă directă sau indirectă, în viitoarea ecuaţie de putere din România reprezintă scânteia care ne va duce să devenim nefinanţabili pe pieţele internaţionale”.
„Rezultatul? Înapoi la Comisia Europeană şi la Fondul Monetar Internaţional, cam ca în 2010, cu aceleaşi consecinţe. Situaţia economică a ţării este fragilă şi actualii guvernanţi refuză să dea soluţii concrete despre modul în care vom reduce deficitele”, a motivat el.
Geoană dă din nou vina pe amestecul Rusiei în alegerile din România şi a acuzat o înţelegere subterană între liderii PSD şi AUR, Marcel Ciolacu şi George Simion.
„Federaţia Rusă, concentrată pe ce se întâmplă în Republica Moldova, nu a uitat de alte ţări, inclusiv de România, în această perioadă de campanie prezidenţială şi de alegeri parlamentare. Mai nou, de când există această înţelegere subterană evidentă între domnii Ciolacu şi Simion, în care se încearcă să se creeze un culoar pentru Simion să meargă în turul doi cu domnul Ciolacu, şi la noi există un risc în această eventualitate, ca în Parlamentul din România de anul viitor să avem spre 30% forţe pro-Moscova, alese, AUR amplificat de o eventuală intrare în turul doi a domnului Simion. Şi doamnei Şoşoacă înţeleg că îi s-a permis să candideze la parlamentare, votul de victimizare şi de revanşă, pe care votanţii săi, în mod sigur, îl vor exprima. Este un risc care cred că nu merită luat. (…) Sper ca frauda din România să fie limitată, cât mai limitată şi, dacă se poate, să nu existe deloc. Este viitorul ţării şi este viitorul democraţiei româneşti, al direcţiei euroatlantice a României. Ceea ce este interesant la aceste alegeri prezidențiale este că schimbarea dinamicii față de tradiția din ultimii 35 de ani, când un candidat al PSD-ului, al stângii și un candidat al dreptei se duceau aproape automat în turul 2, că în acest an lucrurile sunt complet diferite. Putem comenta care sunt cauzele, dar pot să vă spun și cred că este un lucru evident, este că de fapt turul 1 de prezidențiale este adevăratul tur 2. Finala se joacă în mare măsură în turul 1, pentru că în variantele cele mai probabile, din punct de vedere sondaje și intenție de vot și acest lucru este cunoscut, într-o variantă Ciolacu – Simion, omul Ciolacu câștigă fără probleme, într-o variantă Geoană – Ciolacu sau Geoană – Simion, eu câștig. Apelul meu către toți cetățenii României, din țară și din diasporă, indiferent de preferințele de vot, către nehotărății este: “Veniţi la vot în turul 1!”, a transmis Geoană