Germania atinge un record de cazuri Covid-19 în ziua în care a fost instituită carantina parțială
Germania a înregistrat un nou record de cazuri de infectări cu coronavirus, asta în ciuda carantinei parțiale care a fost instituită recent.
Potrivit Institutului Robert Koch, în ziua în care autoritățile au anunțat măsuri de carantină parțială pe tot teritoriul țării au fost înregistrate 16.774 de noi îmbolnăviri. Precedentul record de cazuri zilnice se a fost înregistrat cu o zi în urmă, respectiv 14.964.
Bilanțul arată și 89 de noi decese în Germania, în ultimele 24 de ore, transmite dpa, citată de Agerpres.
De la începul pandemiei, Germania a înregistrat 481.013 de cazuri de îmbolnăviri şi 10.272 de decese.
Carantină parțială toată luna noiembrie
Miercuri s-a decis ca, până la sfârşitul lui noiembrie, în Germania să fie închise instituţiile culturale, localurile de divertisment, restaurantele, sălile de sport, piscinele, saloanele cosmetice, de masaj şi de tatuaj.
În aer liber se vor putea întâlni persoane din maximum două locuinţe, cu un total de 10 persoane.
De asemenea, meciurile de fotbal din Bundesliga (prima divizie) se vor desfăşura fără spectatori, iar evenimentele sportive de amatori sunt interzise.