08:16 • ACTUALITATE
Gest impresionant în Sălaj: Un agent de poliție donează periodic păr pentru femeile cu cancer
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/10/politia_2.jpeg)
politia română
Agentul şef de poliţie Maria Cristea, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, donează periodic păr, ce este utilizat de o asociaţie umanitară la crearea de peruci pentru femeile diagnosticate cu cancer.
„Sub orice uniformă se ascunde un suflet. Astfel, Maria, în anul 2017, a donat prima codiţă, care a avut 34 de centimetri, apoi în luna septembrie 2019 a donat 28 de centimetri, iar la sfârşitul săptămânii trecute a decis să facă un nou gest umanitar, donând o codiţă de 36 centimetri. Podoaba capilară este un simbol al frumuseţii, iar pierderea părului cauzată de tratamentele specifice afecţiunilor oncologice constituie, din punct de vedere psihic, încă o încercare”, se arată într-o informare de presă transmisă luni de IPJ Sălaj.
Potrivit sursei citate, Maria s-a alăturat de ani buni campaniei „Vieţi Împletite”, demarată de Fundaţia Renaşterea, ce are ca scop crearea de peruci pentru femeile diagnosticate cu afecţiuni oncologice.