Gheorghe Mihali ar putea pleca de la Dinamo înaintea debutului în Liga 2: „Avem de toate, în afară de bani. Nu pot să aștept până la infinit”
Gheorghe Mihali (56 de ani) se ocupă de pregătirea jucătorilor de la Dinamo pentru sezonul de Liga a 2-a, dar antrenorul ar putea pleca e la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Fostul mare fundaș se află în discuții cu un alt club și vrea o discuție cu cei din conducerea formației alb-roșie pentru a ști dacă rămâne la Dinamo.
”Avem de toate, în afară de bani. Restul, avem ce nu au alții în țara asta: teren, medicamentație… În afară de bani și conducere administrativă, avem tot ce ne trebuie. Nu avem un președinte. Nu pot să aștept până la infinit. Se poate ca peste o săptămână sau înainte de sezon să vină cineva care că aduce antrenorul lui. Am stat doi ani la U19 și nu m-aș mai întoarce acolo, acum. Sunt în discuții cu altcineva și nu pot aștepta.
Nu șiu dacă Ivanov și Rodriguez vor continua, dar îmi pun o mare întrebare: Cum au putut sta aceșt băieți pe banca de rezerve. Acești doi băieți m-au uimit pur și simplu. L-am anunțat pe domnul Zăvăleanu că nu mai pot aștepta. Sunt antrenor și mă gândesc la viața mea. Nu pot aștepta la infinit. Dacă într-o săptămână nu-mi spune dacă rămân sau nu ca antrenor, eu am plecat. Dar nu vreau ca suporterii să mă acuze că am fugit la greu. Eu sunt aici și rămân, dar nu pot aștepta atât. Domnul Zăvăleanu mi-a spus că nu-mi garantează postul. Totul depinde de noul investitor și noul președinte. Mi-a promis, în schimb, că rămân la U19, doar că eu nu mai vreau asta.
La Dinamo nu este Apocalipsa, așa cum se scrie în presă. Am jucători excepționali și care se pregătesc cum rar am văzut. Dacă vine un investitor și apare scânteia speranțe, pot fi căute lucruri marețe la Dinamo”, a declarat Gică Mihali la Realitatea Sportivă.