Gheorghiţă: Nu este admisibil să tolerăm sute de decese care ar fi putut fi prevenite
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, susţine că nu este admisibil să tolerăm sute de decese din cauza COVID-19, care altfel ar fi putut fi prevenite.
„În toată acestă perioadă, toate măsurile luate în context de pandemie nu au cum să fie măsuri populare, inclusiv vaccinarea. Din păcate, nu este o măsură populară şi vedem acest lucru în atitudinea unui segment populaţional destul de important. Toate aceste lucruri sunt demarate şi sunt organizate în beneficiul sănătăţii publice. Nu este admisibil să tolerăm decese, sute de decese, care altfel ar fi putut fi prevenite. Evident că în acest moment avem câteva măsuri la îndemână, nu sunt foarte multe, dar ele şi-au dovedit eficienţa. Cea mai importantă dintre aceste măsuri rămâne vaccinarea împotriva COVID-19, iar din acest punct de vedere obiectivul principal este să prevenim decesele, să salvăm vieţi”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă. El a precizat că a doua măsură foarte importantă este legată de implementarea certificatului verde la nivel naţional.
„A doua măsură foarte importantă este cea legată de implementarea certificatului verde digital la nivel naţional.
Trebuie să privim această măsură nu ca o măsură restrictivă, haideţi să schimbăm modul în care privim această măsură şi să înţelegem că este o măsură necesară de prevenire a infecţiei cu SARS-COV-2, chiar dacă nu este o măsură 100% eficientă, pentru că nu avem o măsură 100% eficientă, indiferent care ar fi, fie că vorbim de testare, fie că vorbim de vaccinare, fie că vorbim de istoricul de trecere prin boală, niciuna dintre aceste măsuri nu oferă garanţii 100% individuale, însă ele şi-au dovedit eficienţa şi beneficiul la nivel de sănătate publică şi la nivel de sănătate a comunităţii”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare. El a menţionat că rolul certificatului verde este de triaj epidemiologic.
„Rolul certificatului verde digital este de triaj epidemiologic, asta face certificatul digital din punct de vedere medical, în sensul în care probabilitatea celor care au un certificat digital, fie că au fost testaţi, vaccinaţi sau istoric de trecere prin boală, probabilitatea să fie infectaţi şi să transmită infecţia în acel moment este foarte redusă. Asta nu înseamnă că este zero. Dar din punct de vedere al impactului la nivelul comunităţii este foarte mare”, a menţionat Valeriu Gheorghiţă.