Ghinea: Pensiile speciale sunt o ruşine. Modul în care oameni tineri, în puterea muncii, ies la pensie, asta este o ruşine
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, cataloghează drept „o ruşine” faptul că pensiile speciale din România sunt foarte mari comparativ cu celelalte pensii, dar şi faptul că sunt pensionari care beneficiază de pensii speciale ieşind din activitate la vârste tinere. El afirmă că viitoarea lege a pensiilor va fi trimisă în Parlament în cursul anului viitor.
„Avem două probleme mari cu sistemul de pensii în România. Unu: nu este sustenabil, în sensul în care în fiecare an trebuie să mutăm o parte de bani de la buget pentru acoperirea deficitului la pensii, şi doi: nu este echitabil, e diferenţă prea mare între pensiile mici şi pensiile mari, ca să nu mai spun de pensiile speciale.
Şi atunci direcţia în care mergem în zona asta, o nouă lege a pensiilor care să asigure o sustenabilitate pe termen lung, nimeni nu spune că pe termen scurt, imediat trebuie să facem ceva, dar trebuie să avem un plan care să presupună, în primul rând, să nu mai vină fiecare politician şi să promită creşteri din pix şi să se întâmple. Noi, ca ţară, să avem o creştere a pensiilor predictibilă, în funcţie de nişte indicatori statistici, în funcţie de cum se scumpeşte viaţa, de pildă, şi pe de altă parte atunci când creştem pensiile să începem cu alea mai mici, nu trebuie să creştem la toată lumea proporţional.
Şi, evident, pensiile speciale, care sunt o ruşine după părerea mea, modul în care oameni tineri, în puterea muncii, ies la pensie, asta este o ruşine, trebuie să le reducem, trebuie să le legăm de contributivitate în limitele pe care ni le permite Curtea Constituţională”, a declarat Cristian Ghinea, luni seară, la TVR.
Ministrul Fondurilor Europene a precizat că viitoarea lege care va reforma sistemul public de pensii în România va fi trimisă în Parlament în cursul anului viitor.
El a explicat că reforma pensiilor apare în PNRR în condiţiile în care acest plan implică reforme, dar şi în contextul în care raportul de ţară pentru România a făcut referire, în ultimii ani, la sistemul de pensii.