Gică Hagi şi-a ieşit din minţi: “A fost simulare clară şi a dat penalty!”
După înfrângerea cu FCSB, Gică Hagi, antrenorul echipei Farul, și-a exprimat nemulțumirea într-un mod vehement, declarând că echipa sa a fost prejudiciată de un penalty controversat acordat vicecampioanei. Scandalul a izbucnit în urma deciziei arbitrului Sebastian Colțescu, care a acordat un penalty la duelul dintre Tudor Băluță și Adrian Șut.
Hagi și-a ieșit din minți la finalul meciului și a afirmat că decizia de a acorda penalty-ul a fost una injustă și că nu mai există respect pentru echipele din Liga I. “Nu mă agăț de un lucru care s-a depășit orice. Așa mi s-a spus. Conducerea a fost sus, să iasă să vorbească. A fost din simulare dat penalty. Am conducere, să vadă, să iasă să vorbească. Ei știu ce au văzut. A fost simulare clară și a dat penalty. Nu mai există respect. Vreau să mă uit la ale mele. Trebuia să marcăm goluri și să nu primim”, a declarat Hagi în direct la Digi Sport.
Antrenorul Farului a continuat să critice arbitrajul și a susținut că echipele adverse beneficiază de un tratament preferențial în fața echipei sale.
“Am primit galben la primul fault. Ei au primit 100 de faulturi și noi niciunul. Penalty inventat cu VAR. Înseamnă că eu sunt depășit de situație”, a adăugat Hagi.
Mai mult decât atât, Hagi a făcut praf și propria echipă, recunoscând că titlul de campioană este practic inaccesibil pentru Farul, având în vedere avansul de 12 puncte pe care FCSB îl are față de echipa sa.
“Trebuia să jucăm mai bine. Puteam să îi batem, să câștigăm lejer. Trebuia să mai avem răbdare, să pasăm mai mult. Nu am marcat. Când joci cu echipe foarte bune e clar că trebuie să marchezi goluri ca să câștigi. Acum vom vedea, ne odihnim. Trebuie să strângem rândurile și să fim noi cei de anul trecut. Campionatul s-a pierdut. Nici măcar nu e obiectivul ăsta. Să evaluăm”, a concluzionat Gică Hagi.
Aceste acuzații și declarații controversate ale lui Gică Hagi au stârnit discuții aprinse în mediul sportiv și au adus în atenție problema arbitrajului în fotbalul românesc.