Gigi Becali, pas cu pas spre Parlament, prin… Ilfov
Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, vrea iar să revină în fotoliile din Parlament, dar de data aceasta pe lista unui partid destul de controversat.
Controversatul om de afaceri, George Becali vrea să ajungă iar parlamentar, dar nu pe lista PNL, cum a fost în timpul Alianței USL. „M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George Simion la alegerile prezidențiale. Eu nu doar ca îl voi susține pe el, dar voi candida pe listele AUR pentru Camera Deputaților. Atât pot să vă spun pentru moment”, a spus Gigi Becali. Însă, potrivit informațiilor, patronul echipei de fotbal FCSB va candida pe primul loc pe lista AUR de la Ilfov, mizând pe faptul că va fi susținut de finul său, edilul PSD de la Voluntari, Florentin Costel Pandele.
Trebuie precizat că la data de 7 iunie 2009, Gigi Becali a ajuns europarlamentar pe lista Partidului România Mare, alături de Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, la alegerile legislative din 2012, latifundiarul a obținut un mandat de deputat în Colegiul 25 din București, din partea Uniunii Social-Liberale, ca membru al PNL.