Giurgiu: doi tineri s-au înecat la scăldat, în trei zile
Duminică după-amiază, scafandrii şi echipaje SMURD şi de la Ambulanţă au fost din nou solicitate la un caz de înec, de această dată, în localitatea Gostinu.
Alarma a fost dată după ce doi tineri, ambii de 18 ani, au intrat în apele Dunării la scăldat; unul dintre ei nu a mai ieşit, iar celălalt a fost scos de oamenii din apropiere cu o barcă.
Din primele informaţii a rezultat că tinerii se aflau la scăldat împreună cu mai mulţi prieteni.
„Pompierii giurgiuveni au fost sesizaţi să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de aproximativ 18 ani, care a intrat în apa Dunării, în zona localităţii Gostinu, şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Un alt băiat, de aceeaşi vârstă, a fost scos la timp din apă de oamenii care se aflau în apropiere, cu o barcă. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu o barcă, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. De asemenea, a fost solicitat şi sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, care a trimis echipajul de scafandri la caz”, a declarat purtătoarul de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Potrivit acesteia, paramedicii SMURD şi personalul medical al SAJ i-au acordat primul ajutor tânărului găsit la mal. „Acesta era conştient şi cooperant şi a fost transportat la spital”, a precizat Beianu.
Scafandrii au continuat căutările celui de-al doilea tânăr, însă, la căderea nopții, acestea au fost sistate, iar peste noapte, în județ au fost furtuni violente.
În aceste condiții, este greu de crezut că tânărul va mai putea fi găsit în viață.
De menționat că este al doilea caz de înec în județ în numai trei zile, prima victimă fiind un adolescent de 16 ani, înecat pe Canalul Plantelor, din municipiul Giurgiu.