Giurgiu: O suprafaţă de peste 70 de hectare de mirişte de porumb a ars la Prundu de la un foc deschis
O suprafaţă de peste 70 de hectare de mirişte de porumb a ars, sâmbătă după-amiază, în localitatea Prundu, din cauza focului în spaţii deschise, arderea fiind întreţinută de vânt.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază în localitatea Prundu, judeţul Giurgiu, după ce o suprafaţă de peste 70 de hectare de mirişte de porumb a fost cuprinsă de flăcări. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca şi Gărzii de Intervenţie Colibaşi, cu două autospeciale de stingere”, se arată într-un comunicat de presă, emis sâmbătă, de ISU Giurgiu.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă mare, în mai multe focare, arderea fiind întreţinută de vânt.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.
ISU Giurgiu a făcut precizarea că la finalul intervenţiilor de acest gen instituţia înaintează Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Gărzii de Mediu coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.
Potrivit legislaţiei privind protecţia mediului, este interzisă arderea miriştilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase. Astfel, cetăţenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.
Încălcarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15 mii de lei pentru persoane fizice, şi de la 50 de mii la o sută de mii pentru persoane juridice.