Giurgiu: Poliția de Frontieră înființează o bandă de control specială pentru persoane vulnerabile
Vârstnicii, persoanele cu dizabilități, femeile însărcinate sau părinții singuri cu copii mici vor beneficia de o bandă specială, în care controlul documentelor se va face operativ.
Anunțul vine de la reprezentanții ITPF Giurgiu, care precizează că, printre măsurile stabilite pentru buna desfășurare a activității în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul punctelor de trecere a frontierei a căror infrastructură permite acest lucru, va fi operaționalizată câte o bandă care va asigura un control operativ al documentelor pentru persoanele vulnerabile.
Cetățenii care pot tranzita frontiera pe aceste benzi, ce vor fi semnalizate corespunzător, sunt persoanele cu dizabilități, vârstnicii, femeile însărcinate sau părinți singuri cu copii mici. În funcție de configurația punctelor de trecere a frontierei terestre, se va realiza o preselectare a persoanelor în cauză, care vor fi îndrumate către culoarele respective.
Reprezentanții ITPF Giurgiu anunță, de asemenea, că în această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, aproximativ 400 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul I.T.P.F. Giurgiu, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
În prezent, prin punctele de frontieră, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare.
Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.
În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră bulgare, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
În prezent, la intrarea în țară, nu mai este necesară prezentarea certificatului digital UE privind Covid -19.
Și, pentru că duminică se sărbătoreşte Paștele Catolic, Poliția de Frontieră amintește că, în această perioadă, pe teritoriul Ungariei, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită.
Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, în intervalele 14.04.2022, ora 23.00 – 15.04.2022, ora 23.00 și 16.04.2022, ora 23.00 – 18.04.2022, ora 23.00 , circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină.
În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.
Ca de obicei, polițiștii de frontieră recomandă cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră