Globalizarea: bau-baul izolaționiștilor sau motorul avansului umanității?

Dacă arunci o privire prin peisajul politic românesc – și nu doar românesc –, vei vedea că „globalizarea” a devenit un soi de sperietoare omniprezentă. O nomina odiosa, un cuvânt rostit cu spume la gură de tot soiul de personaje care visează la un glorios „înapoi la origini”, de parcă lumea poate fi închisă într-un borcan și pusă pe raft, să stea acolo ca pe vremea lui Decebal. Însă ce este, de fapt, globalizarea? O conspirație a elitei mondiale de a ne pune cipuri în creier? O catastrofă economică ce ne va fura brânza și palinca? Sau, dimpotrivă, un proces inevitabil care a dus omenirea pe culmi pe care nici nu le visam acum câteva sute de ani?

Ce este, în fond, globalizarea?

Globalizarea este, simplu spus, interconectarea lumii prin comerț, tehnologie, cultură și politică. E un fenomen care nu a apărut ieri, ci a început din momentul în care primul negustor fenician a vândut mirodenii unui pescar egiptean. De-a lungul secolelor, globalizarea a fost motorul progresului: schimburile comerciale, circulația ideilor, răspândirea tehnologiilor și dezvoltarea rețelelor sociale (nu cele digitale, alea adevărate, dintre oameni și comunități) au modelat civilizația modernă.

Astăzi, globalizarea înseamnă că poți comanda un gadget fabricat în China, livrat printr-un hub din Germania și plătit cu un card emis de o bancă americană, în timp ce urmărești o serie sud-coreeană pe Netflix. Sună diabolic? Sau sună a progres?

Plusurile: globalizarea ne-a scos din epoca întunecată

Globalizarea a dus la creșterea economică spectaculoasă a unor țări și a ridicat nivelul de trai pentru miliarde de oameni. Dacă astăzi ai un smartphone în buzunar, e pentru că lanțurile globale de aprovizionare permit ca resursele să fie extrase dintr-o parte a lumii, cipurile să fie produse în altă parte, iar ansamblarea să se facă unde costă mai puțin. Nu sună poetic, dar a făcut tehnologia accesibilă pentru toată lumea.

La nivel social, globalizarea a însemnat și schimb cultural: acces la muzică, filme, cărți, idei care nu mai sunt limitate de granițe. Generațiile de azi ascultă rock britanic, reggaeton columbian și pop coreean fără să se mai întrebe dacă e „patriotic” sau nu.

În medicină, globalizarea a permis descoperirea și distribuirea rapidă a vaccinurilor, tratamentelor și tehnologiilor care au salvat milioane de vieți. Fără globalizare, pandemia de COVID-19 ar fi fost și mai devastatoare.

Minusurile: globalizarea creează inegalitate și vulnerabilitate

Nu putem însă ignora că globalizarea nu e un panaceu. Există și perdanți. Locurile de muncă din industriile manufacturiere s-au mutat în țările cu forță de muncă ieftină, lăsând orașe industriale în declin. Asta a alimentat frustrările și a dat naștere populismului care promite că „ne luăm țara înapoi”.

Globalizarea a creat și un paradox periculos: pe cât de interconectată e lumea, pe atât de fragilă a devenit. Dacă mâine un singur canal de transport maritim se blochează (vezi cazul Suez), se întrerupe aprovizionarea cu bunuri esențiale pe tot globul. Dacă o criză economică lovește într-un colț al lumii, efectele se resimt peste tot.

Stieglitz: o critică pertinentă

Într-un interviu recent, economistul Joseph Stiglitz a criticat modul în care globalizarea a fost gestionată până acum, susținând că a favorizat corporațiile și marile instituții financiare, în detrimentul țărilor în curs de dezvoltare. El a subliniat că regulile comerțului internațional au funcționat împotriva celor săraci, permițând doar câtorva națiuni puternice să-și promoveze propriile interese.

Stiglitz a evidențiat că, deși țări precum China și India au beneficiat de pe urma globalizării, succesul lor nu s-a datorat adoptării „Consensului de la Washington” – un set de reforme economice neoliberale. În schimb, aceste națiuni au menținut un control strict asupra capitalului și au reglementat atent sistemele financiare, adaptând globalizarea la propriile nevoi și condiții. Astfel, Stiglitz concluzionează că problema nu rezidă în globalizare în sine, ci în modul neoliberal în care a fost implementată, care s-a dovedit a fi un eșec pentru multe țări în curs de dezvoltare.

De ce urăsc izolaționiștii globalizarea?

Diana Șoșoacă, Călin Georgescu, George Simion și alții ca ei au transformat globalizarea într-un sac de box. „Ne fură suveranitatea”, „Ne omoară tradițiile”, „Ne impune mâncare modificată genetic”. În realitate, discursul lor este o combinație de nostalgie după o lume care nu mai există și manipulare populistă.

Badea Gheorghe din sat, când aude la televizor că „globalizarea ne distruge”, ce înțelege? Că de aia nu mai crește grâul ca pe vremea lui Ceaușescu? Că de aia tinerii pleacă în străinătate? Că de aia supermarketurile sunt pline de chestii ciudate cu etichete în engleză? Discursul izolaționist mizează pe frică și necunoaștere.

Coana Gherghina, care își ia pensia și se uită la TV unde i se spune că globalizarea e bau-baul, nu vede că și ea beneficiază de ea. Pastilele pe care le ia pentru tensiune sunt produse într-o fabrică din Germania. Pensia ei depinde de banii trimiși de copiii plecați la muncă „în afară”. Dar, în mentalul colectiv, globalizarea rămâne un concept abstract, asociat cu „cei răi” care vin să ne fure „ce avem mai sfânt”.

Globalizarea e aici, indiferent dacă ne place sau nu

Oricât ar încerca unii să o diabolizeze, globalizarea nu poate fi „oprită”. Lumea nu se va întoarce la un sistem autarhic, în care fiecare țară își face singură tot ce-i trebuie. Chiar și Coreea de Nord, unul dintre cele mai închise state din lume, face comerț cu China. Singura întrebare reală este cum gestionăm globalizarea astfel încât beneficiile să fie mai echitabile și riscurile să fie minimizate.

Adevărul e că globalizarea nu e un monstru de speriat, ci un fenomen complex care, dacă e înțeles și folosit inteligent, poate fi mai degrabă o unealtă decât o amenințare. În loc să ne batem cu lozinci naționaliste, ar trebui să găsim soluții pentru ca lumea interconectată să funcționeze mai bine pentru toți.

Până la urmă, globalizarea ne-a adus aici, la această discuție, pe o platformă care conectează idei, oameni și perspective. Dacă asta e o problemă, atunci hai să ne întoarcem la porumbul cultivat manual și la scrisorile trimise cu poștalionul. Dar ceva îmi spune că până și cei mai vocali critici ai globalizării nu sunt chiar gata pentru asta.

Globalizarea din punct de vedere politic: accelerarea ideologiilor, trendurilor și conceptelor

Dacă privim globalizarea strict din punct de vedere politic, ea nu mai este doar despre schimburi comerciale sau interconectare economică. Este și despre viteza cu care ideologiile, modelele de guvernare, mișcările sociale și trendurile politice circulă dintr-o parte a lumii în alta. Lumea politică a devenit un fel de piață globală a ideilor, unde doctrinele, populismele, strategiile și ideologiile se exportă și se importă într-un ritm amețitor.

1. Globalizarea ideologiilor: fast-food-ul politic

Înainte ca globalizarea să devină un fenomen omniprezent, ideologiile și modelele politice se răspândeau lent, prin cărți, ziare și expediții diplomatice. Astăzi, însă, un discurs ținut la Washington poate influența proteste la București sau revolte la Teheran, iar un hashtag pornit în Statele Unite poate declanșa mișcări de stradă în Franța.

Un exemplu clar este modelul populismului naționalist care a explodat global după victoria lui Trump în 2016. Retorica sa anti-elite, anti-globalizare și pro-suveranitate a fost rapid preluată de lideri din Brazilia (Bolsonaro), Ungaria (Orbán), Italia (Salvini) sau România (AUR). Aceleași lozinci, aceleași conspirații, aceeași demonizare a „celor din afară”.

Pe de altă parte, globalizarea a însemnat și difuzarea rapidă a ideologiilor progresiste: feminismul de tip occidental, drepturile LGBT+, mișcările pentru justiție socială sau ecologismul radical au călătorit în ritm alert prin internet și rețele sociale, generând conflicte culturale acolo unde s-au ciocnit de mentalități conservatoare.

2. Exportul și importul de modele politice și guvernamentale

Globalizarea politică a permis și transplantarea unor modele de guvernare. Uniunea Europeană, de exemplu, a impus un anumit tip de standard administrativ și juridic țărilor care au dorit să adere. Pe de altă parte, China își exportă modelul de capitalism autoritar prin investițiile sale globale, oferind statelor aflate în dezvoltare o alternativă la democrația liberală occidentală.

Modelele de protest și activism sunt și ele globalizate. „Primăvara Arabă” din 2011 s-a extins ca un domino, cu revolte inspirate unele din altele, iar strategii de protest utilizate în Hong Kong au fost preluate de mișcări din Belarus sau Rusia. Pe scurt, rețetele politice călătoresc mai rapid ca oricând.

3. Războiul informațional și propaganda transnațională

Dacă în trecut propaganda era un fenomen controlat de state și destinat publicului intern, astăzi ea a devenit transnațională. Rusia, de exemplu, își promovează viziunea anti-occidentală prin rețele de influență și mass-media precum RT și Sputnik, încercând să destabilizeze democrațiile europene. Pe de altă parte, SUA și UE încearcă să influențeze regimuri autoritare prin promovarea „valorilor democratice”.

Dezinformarea este parte integrantă a globalizării politice. O conspirație născută pe un forum obscur din SUA ajunge în câteva zile la televiziunile din Europa de Est și devine parte a discursului public. Exemple? „Marea resetare”, „dictatura sanitară” sau ideea că Uniunea Europeană vrea să desființeze statele naționale.

4. Impactul asupra democrației și suveranității naționale

Globalizarea politică a dus la un paradox interesant: pe de o parte, a întărit ideea de cooperare internațională (UE, ONU, NATO), pe de altă parte, a alimentat și curentele care cer mai multă suveranitate națională.

Unii susțin că, în era globalizării, statele nu mai au control real asupra deciziilor lor economice și politice, fiind nevoite să se supună regulilor impuse de organisme internaționale. Criticii UE, de exemplu, spun că Bruxelles-ul decide prea multe lucruri în locul guvernelor naționale. De aici și ascensiunea partidelor eurosceptice, care cer „să ne luăm țara înapoi”.

5. Concluzie: politicul, transformat într-un fenomen globalizat

Globalizarea nu înseamnă doar comerț și tehnologie, ci și un transfer accelerat de idei, strategii și ideologii. Statele, liderii politici și cetățenii sunt mai interconectați ca oricând, iar ceea ce se întâmplă într-o parte a lumii are repercusiuni imediate în alta.

Problema nu este globalizarea în sine, ci capacitatea de a o gestiona inteligent. Dacă rămânem simpli spectatori, vom fi doar consumatori de trenduri politice importate, fără să înțelegem pe deplin de unde vin și ce impact au asupra noastră.