Google pierde procesul intentat de presa din Franța
Editorii de presă din Franța au obţinut o victorie judiciară în faţa companiei Google în încercarea lor de a obţine din partea gigantului american de internet ”plata drepturilor conexe” prin care sunt remunerate conţinuturile editoriale preluate de Google pe paginile sale, conform AFP.
Curtea de Apel din Paris a apreciat drept justificată decizia Autorităţii franceze pentru concurenţă, care pe 9 aprilie a impus companiei Google să iniţieze negocieri asupra drepturilor conexe cu editorii de presă. Curtea de Apel, care a respins recursul Google, a condamnat de asemenea această societate să plătească câte 20.000 de euro fiecăruia dintre cei trei reprezentanţi ai editorilor de presă implicaţi în proces, respectiv Alianţa presei de informare generală (APIG), Sindicatul editorilor de reviste (SEPM) şi AFP.
Conform noii legislaţii europene privind drepturile conexe, acestea prevăd o remunerare a conţinuturilor (în special fotografii şi imagini video) folosite de platformele online, cum ar fi agregatori de informaţii ca Google News sau reţele de socializare precum Facebook.
Dar Google a refuzat să plătească presa franceză, declanşând astfel o dispută cu aceasta. Miercuri seară, în timp ce era aşteptată decizia Curţii de Apel de la Paris, Google a afirmat că este aproape de a conveni cu presa cotidiană franceză „principiile cheie ale unui acord”.
Relații tensionate între Google și presă
Google – la fel ca alte platforme de internet, precum Facebook – are relaţii tensionate cu editorii de presă care îi reproşează că foloseşte în propriul său profit producţiile editoriale ale presei.
La rândul ei, compania americană argumentează că ea generează un trafic imens pe website-urile mass-media, generând astfel venituri pentru acestea, punct de vedere susţinut joi de un studiu al grupului de comunicare Heroiks, conform căruia mass-media franceze sunt puternic dependente de motorul de căutare Google pentru a genera trafic pe propriile website-uri.
Dincolo de Franţa şi Europa, problema remunerării conţinuturilor mass-media pe platformele de internet s-a extins în întreaga lume. De pildă, Australia doreşte ca Google şi Facebook să remunereze mass-media locale.
Preşedintele Google, Sundar Pichai, a anunţat săptămâna trecută că această companie va plăti editorilor de presă pe plan global licenţe în valoare totală de un miliard de dolari. Potrivit Google, această nouă propunere face parte din ceea ce a pus pe masă la discuţiile cu editorii francezi asupra drepturilor conexe.