Gorghiu: România nu excelează la promovarea femeilor pe cele mai înalte paliere de decizie, trebuie modificată legislația

Publicat: 20 mart. 2023, 15:30, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Gorghiu: România nu excelează la promovarea femeilor pe cele mai înalte paliere de decizie, trebuie modificată legislația

Alina Gorghiu e de părere că România nu excelează la capitolul promovării femeilor în cele mai diverse domenii sau pe cele mai înalte paliere de decizie. În acest sens, aceasta consideră că este necesară adoptarea rapidă în Parlament a proiectelor de lege privind reprezentarea echitabilă a femeilor şi bărbaţilor în politică.

„Conceptul de rezilienţă apare în strategiile internaţionale de aproape un deceniu. Cred, însă, că ultimii ani, marcaţi de crize majore, multiple şi succesive, au determinat România, dar şi întreaga comunitate internaţională, să realizeze cât de mare e nevoia de rezilienţă, dar mai ales cât de mult contează să fie folosită experienţa femeilor pe toate palierele”, a spus Gorghiu la conferinţa „Viziunea femeilor-lider pentru o Europă a egalităţii de şanse: rezilienţa – răspuns la multiplele crize cu care ne confruntăm”, organizată de Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor.

Ea a afirmat că, în vreme de război, fără femei în echipele de negociere de pace, de gestionare a dezastrelor, în celule de criză nu se poate vorbi de rezilienţă.

„România, din păcate, nu excelează la capitolul promovării femeilor în cele mai diverse domenii sau pe cele mai înalte paliere de decizie, nu excelează la asigurarea egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei. Trebuie înţeles că politicile actuale în acest domeniu nu pot înainta dacă nu se fac paşi când vine vorba de legislaţie, fără să schimbăm maniera în care abordăm strategic egalitatea de şanse, fără să impunem schimbări operaţionale concrete. Fără toate acestea, ritmul lent de corectare a decalajelor de reprezentare de gen din România se va menţine şi ne vom găsi, în continuare, sub media statelor membre UE„, a adăugat Gorghiu.

Alina Gorghiu a atras atenția asupra faptului că în Guvern sunt doar două femei ministru, reprezentând mai puţin de 10% din poziţiile din Executiv. De asemenea, în Parlament sunt doar 17% femei, iar în plan local – 5% sunt femei primar, 20% femei consilier local şi judeţean, a amintit ea.

Gorghiu a evidenţiat că, în România, 27% din afacerile existente sunt deţinute de femei, ţara noastră ocupând locul 20 în clasamentul ţărilor.

„Cea mai mare rată a şomajului este în rândul femeilor. Deşi procentul de femei cu studii superioare e mult mai mare decât al bărbaţilor. Este trist că avem această resursă umană extraordinar de valoroasă, dar nu este folosită. Şi nu doar în România, ci chiar la nivel global persistă problema. 64% din afacerile deţinute de femei au fost puternic afectate de pandemia COVID-19 versus 52% dintre cele deţinute de bărbaţi. În plus, una din trei femei antreprenoare consideră că responsabilităţile familiale şi casnice au fost principalul motiv pentru care nu s-a putut ocupa de afacere, încât să genereze profit. Acesta este în linii mari tabloul egalităţii de şanse din România”, a mai spus Gorghiu.