Grațiela Gavrilescu trecută pe linie moartă de Felix Voiculescu
Pentru traseista politică Grațiela Gavrilescu sfârșitul de an a fost destul de prost din punct de vedere politic din cauza unor probleme în partidul unde activează.
Deputata de Prahova a Partidului Umanist Social Liberal-PUSL, Grațiela Gavrilescu, a încheiat anul 2022 cam prost din punct de vedere politic. De ce? Pentru că liderul de facto al PUSL, Dan ”Felix” Voiculescu a trecut-o pe linie moartă în partid pentru lipsa de implicare în activitatea de promovare a partidului.
Practic, din postura de președinte al Forului de conducere colegială a PUSL, Grațiela Gavrilescu a fost trecută pe mute de Dan ”Felix” Voiculescu pentru că nu s-a implicat în promovarea partidului și, astfel, locul său la frâiele partidului a fost luat de vicepreședintele Simona Man, deși președinte executiv este Daniel Ionașcu.
Ca atare, Simona Man a devenit adevăratul președinte al PUSL după Dan ”Felix” Voiculescu.
Nu trebuie omis faptul că Grațiela Gavrilescu este o traseistă politică care și-a început cariera politică la PNL, după care a ajuns la ALDE, PPU, PSD, PPU și acum PUSL.