Grecia și-a redresat turismul, datorită numărului mare de turiști din acest an
Veniturile încasate din turism în Grecia în primele opt luni ale anului au ajuns la jumătate faţă de nivelul din anul 2019, în linie cu estimările făcute de autorităţile de la Atena la începutul anului, a declarat duminică ministrul elen al Turismului, Vassilis Kikilias.
Din cauza pandemiei de COVID-19 care a paralizat călătoriile în întreaga lume, industria turismului din Grecia, un sector cheie în condiţiile în care reprezintă a cincea parte din economia elenă, a cunoscut în 2020 cel mai slab an din istorie cu doar șapte milioane de vizitatori care au generat venituri de patru miliarde de euro. Însă, în luna mai a acestui an, Grecia şi-a deschis porţile pentru turiştii străini, iar la acea dată oficialii guvernamentali şi reprezentanţii din industria turismului declarau că în 2021 speră să ajungă la 40-50% din veniturile din 2019, an în care Grecia a înregistrat 33 de milioane de vizitatori care au generat venituri record de 18 miliarde de euro.
„În perioada ianuarie-august, sosirile de turişti sunt în creştere cu 79,2%, iar veniturile au crescut cu 135,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce este echivalent cu 50% din veniturile pentru întregul an 2019. Suntem pe cale să înregistrăm venituri de peste 10 miliarde de euro în acest an”, a declarat Vassilis Kikilias pentru publicaţia To Vima, citat de Agerpres.
Grecii au turiști și iarna
După ce Grecia a ridicat majoritatea restricţiilor, impuse în contextul pandemiei, înaintea sezonului estival crucial, un număr mare de turişti au intrat în ţară în vara acestui an. „Nu avem încă o numărătoare finală”, a precizat Vassilis Kikilias, adăugând însă că şi lunile septembrie, octombrie şi noiembrie au fost luni aglomerate.
Grecia a mizat pe industria turismului pentru a susţine revenirea economică, după ce anul trecut a înregistrat o contracţie a economiei de 9%. Conform unei variante preliminare a proiectului de buget pe 2022, guvernul de la Atena prognozează că economia va înregistra în acest an un avans de 6,1%.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei Greciei, mizând în prezent pe o accelerare a ritmului de creştere până la 7,1% în acest an.
Sâmbătă, într-un interviu pentru postul public de televiziune, ministrul Finanţelor din Grecia, Christos Staikouras, a spus că varianta finală a proiectului de buget, care urmează să fie trimisă parlamentului în următoarele zile, va include şi o estimare de creştere care va fi mai apropiată de prognozele Comisiei Europene.
Citește și Black Friday la agențiile de turism: vacanță în Grecia cu nouă euro