Greva din Educație continuă. Ce se întâmplă cu Admiterea și Bacalaureatul?
Asociațiile de elevi și cele ale părinților vor merge la Ministerul Educației pentru a discuta cu profesorii ce se întâmplă cu examenele naționale.
Deși, oficial, încă este grevă, multe instituții de învățământ au început deja cursurile. Dar chiar și așa, rămâne stringentă problema celor două examene naționale, Admiterea și Bacalaureatul. Motiv pentru care, azi, la Ministerul Educației, se vor întâlni asociațiile de elevi și cele de părinți, pentru discuții cu profesorii pe tema celor două mari examene.
Astăzi va avea loc o întâlnire cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, la Ministerul Educației, în privința examenelor naționale, după cum a spus Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, la Euronews România. Marți, 6 iunie, este o nouă zi de grevă generală în școli și grădinițe.
Secretarul de stat a menționat care sunt scenariile: „dacă se revine la cursuri, putem merge pe calendarele deja anunțate. Nu e nevoie de modificări, dacă se revine în această săptămână. Dacă nu se revine în această săptămână, luăm în calcul eventuale decalări ale calendarelor pentru cele două examene.”
Moderatoare: De astăzi într-o săptămână încep, domnule secretar de stat, examenele la Bacalaureat. Vorbim de totuși 6 zile. E acesta un timp suficient astfel încât să fie pregătite aceste examene? Vorbim despre repartizări, despre supraveghetori… Așadar, aceste 6 zile sunt suficiente astfel încât elevii de clasele a XII-a să poată susține, de astăzi într-o săptămână, examenul de Bacalaureat?
Florian Lixandru: Pregătirea examenului de Bacalaureat și a examenului de Evaluarea Națională nu se face cu o săptămână înainte de susținerea probelor scrise. Această pregătire se face încă din luna februarie, atunci când inspectoratele școlare au colectat informații cu privire la resursa umană necesară pentru organizarea acestora. De la acest moment, toate inspectoratele școlare au bazele de date cu resursa umană necesară pentru asistență, pentru evaluarea lucrărilor, pentru prezența în comisiile de examen. Vă mai spun faptul că mâine (6 iunie – n.red) va avea loc o întâlnire la nivelul Ministerul Educației cu reprezentanții elevilor, cu reprezentanții părinților și reprezentanții celor două federații sindicale pentru a discuta vizavi de situația creată și pentru a prezenta eventuale scenarii cu privire la calendarele celor două examene naționale.
Moderatoare: La ce oră va avea loc această întâlnire și care sunt posibilele variante de lucru pe care s-ar putea merge? Care ar putea fi noua ofertă?
Florian Lixandru: Nu pot să vă comunic la acest moment ora stabilită, probabil că până în prânz se va întâmpla acest lucru. Scenariile sunt (următoarele – n.red): dacă se revine la cursuri, putem merge pe calendarele deja anunțate. Nu e nevoie de modificări, dacă se revine în această săptămână. Dacă nu se revine în această săptămână, luăm în calcul eventuale decalări ale calendarelor pentru cele două examene.
Moderatoare: Vorbim despre decalări de ordinul zilelor sau ordinul săptămânilor?
Florian Lixandru: De ordinul zilelor. Depinde de evoluția situației, scrie edupedu.ro