Grevă la CFR pe 15 septembrie. Care sunt nemulțumirile sindicatelor
Alianţa Sindicală a Federaţiilor „Drum de Fier – Elcatel” anunţă declanşarea grevei de avertisment la CFR SA în data de 15 septembrie.
Potrivit unui comunicat al sindicatelor din sistemul feroviar, motivele care au dus la decizia de a declanşa greva de avertisment sunt: neîncheierea contractului colectiv de muncă, din cauza lipsei bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2023; aplicarea prevederilor Legii 195/2020 şi respectarea ierarhizării salariale corespunzătoare atribuţiilor, responsabilităţilor şi calificărilor specifice fiecărei funcţii; asigurarea condiţiilor de muncă şi a echipamentului individual de protecţie şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare a sistemului feroviar.
„De mai bine de 30 de ani, lucrătorii feroviari îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă precare, fără grupuri sanitare, echipament individual de protecţie adecvat, lipsa de personal generând un număr foarte mare de ore suplimentare, aspect care afectează starea de sănătate a salariaţilor. Prin adoptarea Legii 195/2020 de către Parlamentul României, autoritatea legislativă a statului român a considerat sectorul feroviar un element de importanţă vitală al economiei naţionale, stabilind cadrul legal care să creeze premisele unei pieţe a forţei de muncă feroviare care să atragă personal calificat, în vederea creşterii gradului de siguranţă pe calea ferată. Puterea executivă are obligaţia de a respecta voinţa autorităţii legislative şi de a asigura finanţarea corespunzătoare, pentru a pune în aplicare prevederile legii şi pentru a stopa degradarea infrastructurii feroviare. Sistemul feroviar are nevoie urgent de personal, personal calificat şi specializat în meserii care nu se regăsesc în alte sectoare ale economiei naţionale, motiv pentru care, prin greva de avertisment, dorim să atragem atenţia factorilor de decizie de la nivelul Guvernului României şi a opiniei publice cu privire la faptul că este nevoie urgent de implicare pentru a evita blocarea sistemului feroviar”, se spune în comunicat.